Președintele Klaus Iohannis, în vizită la Mărăști, la comemorarea luptelor de acum 100 de ani

Președintele Klaus Iohannis a participat la comemorarea luptelor de acum 100 de ani, din Primul Război Mondial, din zona Mărăşti. Preşedintele a vizitat mausoleul, a depu o coroană de flori, a ţinut un discurs şi a înmânat Drapelul Comemorativ "Centenarul Bătăliei de la Mărăști".

18 Iulie 2017, 16:38 (actualizat 18 Iulie 2017, 18:35) |
Discursul președintelui Klaus Iohannis la centenarul bătăliei de la Mărăști
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

2017 este declarat de Guvern, printr-o Hotărâre, "Anul Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz - 100", dedicat comemorării a 100 de ani de la sacrificiul ostaşilor români în luptele care au avut loc în aceste localităţi. Ministerul Apărării Naţionale va organiza manifestări culturale, artistice. Victoriile ostaşilor români din vara anului 2017 au avut o importanţă deosebită, cu preţul a nenumărate jertfe fiind realizată Marea Unire de la 1 decembrie 1918.

Confruntarea a fost una din principalele bătălii desfășurate pe teritoriul României în timpul Primului Război Mondial. A deschis seria celor trei mari bătălii - Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz - în urma cărora trupele româno-ruse au reusit să oprească ofensiva germano-austro-ungară.

În dimineața zilei de 11 iulie 1917, la ora 3.30, artileria românească începea pregătirea pentru atacul ce avea să urmeze. O armată renăscută din propria cenușă urma să treacă prin cele mai glorioase momente ale istoriei ei.

În vara anului 1917, la Mărăști, pentru prima oară după 11 luni de la intrarea României în război, soldații Armatei 2 conduse de generalul Averescu au văzut cum inamicul fuge speriat din fața lor. A fost, așa cum avea să consemneze Alexandru Averescu, „prima victorie adevărată din istoria Armatei Române moderne". Urma defensiva în bătăliile de la Mărășești și Oituz.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 11°C
IASI 2°C 11°C
CLUJ 5°C 4°C
CONSTANTA 11°C 15°C
CRAIOVA 6°C 7°C
BRASOV 7°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI