Președintele Klaus Iohannis: Am emis azi decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgență pe tot teritoriul României

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat astăzi că se impune prelungirea stării de urgență. Șeful statului consideră că nu există semne de încetinire a epidemiei, iar „numărul persoanelor infectate și decesele provocate cresc zilnic intr-un ritm altert”.

14 Aprilie 2020, 10:37 (actualizat 15 Aprilie 2020, 13:59) |
Președintele Klaus Iohannis / FOTO: presidency.ro

ACTUALIZARE: Decretul pentru prelungirea stării de urgență poate fi consultat AICI.

ACTUALIZARE: Președintele Klaus Iohannis a anunțat, astăzi, prelungirea stării de urgență pe teritoriul României pentru încă 30 de zile. Șeful statului consideră că nu există semne de încetinire a epidemiei, iar „numărul persoanelor infectate și decesele provocate cresc zilnic intr-un ritm altert”.

„Am emis azi decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgență pe tot teritoriul României. (...) Pericolul nu a trecut, iar o relaxare a restricțiilor, cum văd că cer cu inconștiență unii politiceni, ar duce la o creștere vertiginoasă de noi cazuri de infectare, suprapopulare spitalelor și o presiune uriașă pe sistemul sanitar”, a spus Klaus Iohannis, într-o declarație de presă.

Șeful statului a adăugat că prin decretul semnat astăzi, de prelungire a stării de urgență, se pot plafona prețurile medicamentelor.

Decretul menționează și că școlile rămân închise, suspendându-se toate activitățile didactice care presupun prezența fizică.

Alte declarații ale președintelui:

  • În pofida restricțiilor fără precedent adoptate de statele lumii, nu există semne certe ale unei eventuale încetiniri a ritmului evoluției pandemiei la nivel global. Dimpotrivă, numărul persoanelor infectate cu coronavirus, cât și numărul deceselor provocate de acesta cresc zilnic într-un ritm alert.
  • Este absolut evident că ne luptăm cu o epidemie extrem de greu de controlat, chiar și în contextul adoptării încă de acum o lună a unor măsuri de distanțare socială fără precedent, prin instituirea stării de urgență. Cu siguranță că fără aceste măsuri de izolare ne-am fi confruntat cu o explozie a cazurilor imposibil de gestionat de sistemul nostru de sănătate.
  • Este tocmai scenariul negru pe care, împreună cu Guvernul Orban și cu specialiștii din domeniul medical, ne-am propus încă de la primele semne ale epidemiei să îl evităm. Acțiunea fermă și timpurie salvează vieți și produce efecte pozitive în plafonarea curbei infecțiilor.
  • În pofida restricțiilor fără precedent adoptate de statele lumii, nu există semne certe ale unei eventuale încetiniri a ritmului evoluției pandemiei la nivel global. Dimpotrivă, numărul persoanelor infectate cu coronavirus, cât și numărul deceselor provocate de acesta cresc zilnic într-un ritm alert.Este absolut evident că ne luptăm cu o epidemie extrem de greu de controlat, chiar și în contextul adoptării încă de acum o lună a unor măsuri de distanțare socială fără precedent, prin instituirea stării de urgență.
  • Cu siguranță că fără aceste măsuri de izolare ne-am fi confruntat cu o explozie a cazurilor imposibil de gestionat de sistemul nostru de sănătate. Este tocmai scenariul negru pe care, împreună cu Guvernul Orban și cu specialiștii din domeniul medical, ne-am propus încă de la primele semne ale epidemiei să îl evităm. Acțiunea fermă și timpurie salvează vieți și produce efecte pozitive în plafonarea curbei infecțiilor.

___________________________________________________________

Președintele Klaus Iohannis ar putea să emită astăzi decretul de prelungire a stării de urgență cu încă 30 de zile, așa cum anunța săptămâna trecută.

„Sunt lucruri care se mișcă. Va fi nevoie de prelungirea stării de urgență. Am solicitat guvernului să vină cu propuneri, să fie incluse în acest decret. La începutul săptămânii viitoare voi emite un un nou decret care va prelungi starea de urgență cu încă o lună de zile. Această perioadă este absolut necesară pentru a ține evoluția epidemiei sub control”, a spus șeful statului.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 4°C
IASI 8°C 3°C
CLUJ 3°C 1°C
CONSTANTA 12°C 8°C
CRAIOVA 5°C 4°C
BRASOV 4°C 0°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI