Președintele Iohannis: O aderare la Schengen este posibilă anul viitor, în 2023. Nu va exista o mențiune în concluziile Consiliului European, deoarece este nevoie de unanimitate

14 decembrie 2022, 15:47

Întrebat de corespondentul TVR Lucian Pîrvoiu dacă,  în urma Consiliului European din această săptămână, intenționează să obțină o mențiune în concluziile summitului, o garanție pentru un calendar al aderării și al faptului că subiectul va fi pe următoarea reuniune a miniștrilor de Interne sub președinția suedeză, președintele a răspuns: „Mă tem că așa ceva nu va fi posibil, fiindcă la aceste concluzii Consiliul lucrează în unanimitate.  Concluziile se pot adopta doar dacă există unanimitate. Or, aceleași rețineri care au fost în JAI, încă persistă și atunci nu putem să ne gândim că vom obține un rezultat senzațional.”

Șeful statului spune că procesul va fi unul de durată și că trebuie reluate discuțiile: „Suntem în faza în care trebuie să reluăm, nu chiar de la zero, dar de destul de jos toate discuțiile, să construim încă o dată întreaga abordare, cu mai multă insistență, cu mai multă convingere. Dar va necesita timp. Vă rog să nu aveți așteptarea că astăzi sau mâine, în Consiliu, se hotărăște ceva clar în ce privește aderarea.”

Președintele s-a arătat optimist că aderarea ar putea avea loc anul viitor: „Personal, îmi imaginez că o aderare este posibilă în anul viitor, în 2023.”

CITIȚI ȘI:

Klaus Iohannis, despre scenariul unei decuplări de Bulgaria: “Intrarea împreună în Schengen este considerabil mai bună. Soluția de decuplare ar fi una de ultimă instanță”

Klaus Iohannis: România NU va ataca votul Austriei în chestiunea Schengen la Curtea Europeană de Justiţie. Argumentul Vienei nu a fost unul anti-românesc, ci legat de migrația ilegală

Președintele Klaus Iohannis: Nu va exista un boicot al Austriei din partea statului român. Nu așa se tratează aceste probleme

Grindeanu: Companiile din subordinea MT şi-au anunţat intenţia de a-şi muta conturile la o bancă românească. Ciolacu: România trebuie să aibă o strategie de învingător în privinţa aderării la Schengen

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite