Președintele Iohannis și premierul Grindeanu l-au felicitat pe Emmanuel Macron pentru victoria în alegerile din Franța

Emmanuel Macron cel mai tânăr președinte al Franței
Emmanuel Macron cel mai tânăr președinte al Franței
7 mai 2017, 22:53

„Felicitări Emmanuel Macron pentru victoria importantă pentru Franța și pentru Europa! Trăiască Parteneriatul strategic dintre România și Franța!”, a scris șeful statului, în limba franceză, pe contul său oficial de  Twitter.

Emmanuel Macron a fost ales duminică președinte al Franței, potrivit sondajelor de la ieșirea de la vot citate de agențiile internaționale de presă.

Și premierul Sorin Grindeanu l-a felicitat pe noul prșeedinte al Franței.

„Felicitări lui Emmanuel Macron pentru victoria istorică la alegerile prezidențiale din Franța! Astăzi, cetățenii francezi descurajează anti-europenismul și extremismul. Această victorie este o veste bună pentru Europa și pentru România!”, a scris Sorin Grindeanu pe contul său oficial de Facebook.

Candidatul de centru a învins-o detașat, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe reprezentanta extremei drepte, Marine Le Pen.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite