Președintele CNAS: Din 2023, pachetele de prevenţie vor deveni obligatorii şi ne gândim inclusiv la elemente sancţionatorii pentru cei care nu vin să îşi efectueze serviciile de prevenţie

Consult medical
Consult medical
12 mai 2022, 16:36

Adela Cojan a explicat că în acest fel se va încerca educarea populației să fie responsabilă pentru propria sănătate.

Președinta CNAS a mai spus că și asociațiile de pacienți cer sancționarea celor care nu apelează la servicii de prevenție.

„De la 1 aprilie, programul-cadru şi normele de aplicare vor fi modificate. Bugetul alocat asistenţei medicale primare a cunoscut o suplimentare consistentă, aproape fără precedent, cu 22%. Interesul CNAS este de a lărgi pachetul de servicii de bază şi de a mai diminua din ceea ce înseamnă ‘plata per capita’. Începând cu noul contract-cadru, din anul 2023, vrem să implementăm, în special, pachetele de prevenţie, care vor deveni obligatorii şi ne gândim inclusiv la elemente sancţionatorii (…) pentru cei care nu vin să îşi efectueze serviciile de prevenţie. Încercăm să responsabilizăm populaţia în legătură cu propria sănătate. Se practică în multe ţări, asociaţiile de pacienţi ne cer acest lucru, să începem să-i sancţionăm pe cei care nu se prezintă la serviciile de prevenţie. Va intra în atenţia noastră odată cu noul contract-cadru din 2023”, a spus Cojan la Senat, la dezbaterea „Hepatitele virale post-pandemie – drumul spre eliminare, o provocare”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite