UPDATE Președintele CJ Iași, Costel Alexe, fost ministru al Mediului, inculpat de DNA pentru numirea directorului Școlii Populare de Arte Iași. Alexe susține că a acționat „respectând legea”

Costel Alexe
Costel Alexe
10 mai 2022, 16:36

UPDATE:  Costel Alexe a transmis că se pune la dispoziția organelor de cercetare penală și că a acționat respectând legea.

„ Am deplină încredere că justiţia îşi va face datoria şi voi fi la dispoziţia organelor de cercetare pe tot parcursul anchetei pentru că nu am nimic de ascuns, ştiu că am acţionat respectând legea. Activitatea administrativă îşi urmează cursul firesc, după cum se vede.

Tocmai am semnat contractul de finanţare şi contractul de execuţie a lucrărilor pentru extinderea Aeroportului Iaşi. Am depus proiectul de reabilitare a clădirii filarmonicii cu finanţare prin PNRR, am deschis programul judeţean de dezvoltare economico-socială Iaşi, finanţăm modernizarea toaletelor din şcolile judeţului, avem lucrări în execuţie pe infrastructură rutieră, spitale, parcul industrial şi proiecte culturale.

Am o activitate intensă la Consiliul Judeţean, iar în ceea ce mă priveşte, mă voi ocupa cu toată dedicarea de proiectele judeţului, ca şi până acum. Prioritatea mea este să ducem la îndeplinire programul de guvernare locală votat de ieşeni’, a susținut Costel Alexe, citat de Agerpres.

În cauză mai sunt inculpați și directorul Serviciului de Resurse Umane din cadrul CJ Iași, Radu Gabriel Apetrei, și Vlad Corneliu Baba, care a fost numit director la Școala Populară de Arte „Titel Popovici”.

Iată comunicatul DNA Iași:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de:

ALEXE COSTEL, președinte al Consiliului Județean Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

APETREI RADU-GABRIEL, șef Serviciu resurse umane și salarizare din cadrul Consiliului Județean Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

BABA VLAD-CORNELIU, consilier IA la cabinetul președintelui Consiliului Județean Iași, detașat ca manager (director) interimar al Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Față de inculpatul ultim menționat s-a extins urmărirea penală și pentru infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și permiterea accesului la informații nedestinate publicității, toate sub forma instigării

Amintim că, în cauza respectivă se desfășoară cercetări în legătură cu modalitatea în care inculpatul Baba Vlad-Corneliu a fost numit manager (director) interimar al Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” Iași, în condițiile în care acesta nu ar fi îndeplinit condițiile legale de ocupare a acestei funcții de conducere.

Celor trei inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite