Președintele ANAF: Astăzi, pe nivelul de impozitare din România, dacă nu am mai avea evaziune fiscală, nu putem depăși 35 – 36% din încasări fiscale PIB

20 mai 2022, 12:25

Suntem pe primul loc în UE la evaziune fiscală, acel fenomen prin care unii fentează statul şi nu plătesc taxele şi impozitele pentru toate veniturile pe care le încasează.

Lucian Ovidiu Heiuș, președintele ANAF: „Pe calculele mele, astăzi, pe nivelul de impozitare din România, dacă nu am mai avea evaziune fiscală, nu putem să depăşim 35 – 36% din încasări fiscale PIB. Dacă am încasa tot. Astăzi, sau mai corect pe anul 2021, încasările fiscale în PIB au fost de 26,1%. Ţinta pe care o avem pentru anul 2022 este o creştere cu 0,5. Deci trebuie să ajungem undeva la 26,6-26,7%. În primul rând trebuie să mărim baza de impunere. Cum pot să măresc baza de impunere? Luptând împotriva evaziunii fiscale, scoţând la suprafaţă cât mai multă masă impozabilă, care astăzi circulă prin alte metode, luptând împotriva contrabandei şi contrafacerii şi digitalizând activitatea ANAF-ului, care să fie cât mai rapidă. Informaţia să curgă cât mai repede şi să observăm unde contribuabilul creează o problemă„.

Statul pierde anual 20 de miliarde de euro din evaziune fiscală.

Cu banii din evaziunea fiscală, România ar putea construi peste 100 de kilometri din autostrada Sibiu – Piteşti sau să ridice peste 80 de spitale regionale precum cel de la Iaşi, unde costurile estimate sunt de 250 de milioane de euro.

Şi cum aceşti bani nu ajung în visteria statului, autorităţile caută soluţii ca să crească nivelul de colectare.

Nicolae Ciucă, prim-ministrul României: „Există analize şi studii. Odată ce vor finaliza aceste măsuri de optimizare fiscală, (…) să avem o decizie care să vină să sprijine tot ceea ce înseamnă atât colectarea banilor la bugetul de stat, cât şi sprijinul pe care trebuie să continuăm să-l acordăm mediului de afaceri„.

Analiştii financiari spun că e nevoie şi de schimbarea legislaţiei.

În primele 4 luni ale anului, Fiscul a făcut peste 11 mii de controale, în urma cărora s-au dat amenzi de peste 300 de milioane de lei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite