Președintele american, Joe Biden, a făcut declarații, vineri seară, despre situația evacuării cetățenilor americani și a localnicilor care au lucrat pentru occidentali din Afganistan. TVR 1 a transmis în direct discursul, într-o Ediție Specială.
Am făcut progrese semnificative. Am securizat aeroportul și le-am permis avioanelor să decoleze. Am permis organizațiilor neguvernamentale să intervină. Avem 6 mii de militari care asigură securitatea în zona aerportului. Este una dintre cele mai dificile evacuări din istorie, așa și-a început discursul către națiune președintele american.
Joe Biden a precizat că la evacuarea oamenilor americanii au colaborat cu aliații NATO.
Joe Biden, președintele SUA: "Orice american care își dorește să vină acasă, îl vom aduce acasă. Nu o să facem nicio greșeală. Această misiune de evacuare este periculoasă. Nu pot să promit care va fi deznodământul, dacă va fi fără riscuri. Pot să vă asigur că voi mobiliza toate resursele posibile (...). Ne asigurăm că civilii au o rută sigură spre aeroport. Orice american care dorește să părăsească Afganistanul poate să ajungă la aeroport. Le-am spus talibanilor foarte clar că orice atac către forțele americane sau întreruperea operațiunilor noastre va primi un răspuns pe măsură. Suntem foarte atenți la potențialele amenințări teroriste".
Săptămâna viitoare se va întruni formatul G7 pentru a găsi o abordare comună, a anunțat Joe Biden.
"Avem o misiune de completat în Afganistan. A fost foarte dificil pentru armata noastră. Își pun viața în pericol pentru a salva alți americani. Le vom da tot ce le trebuie pentru a-și face treaba. Aliații noștri NATO sunt alături de noi. Îi invit pe americani să se roage alături de mine pentru soldații americani, pentru femeile și bărbații de acolo. Vă mulțumesc mult, le mulțumesc diplomaților", a mai spus Joe Biden.
Happening Now: President Biden delivers remarks on the evacuation of American citizens and their families, SIV applicants and their families, and other vulnerable Afghans. https://t.co/1YZRbu3Znj
— The White House (@WhiteHouse) August 20, 2021
Pentagonul a anunțat că a evacuat din Afganistan, în ultimele 5 zile, peste 7000 de oameni, dar își propune să evacueze peste 5000 zilnic.
Secretarul american al Apărării a declarat că nu există posibilitatea de a aduce pe aeroport grupuri mari de americani care se află în afara acestuia.
Prezența militară americană din Afganistan, în special pe aeroportul din Kabul, va fi prelungită după 31 august. Până vor fi evacuați toți cetățenii americani care vor acest lucru vor rămâne acolo și forțele americane.
Nu este clar câți străini se află în Afganistan, iar ultima evaluare făcută de Pentagon a afganilor eligibili pentru a părăsi țara vorbește despre 50.000 de civili.
Avioane de vânătoare americane survolează Kabulul pentru a întări securitatea evacuărilor.