Președinte Ucrainei Volodimir Zelenski, la luptă în stradă: Suntem încă în Kiev. Ne protejăm independența, statul nostru

25 februarie 2022, 07:22

ACTUALIZARE 20.15: La scurt timp după apariţia imaginilor cu Zelenski pe străzi, preşedintele ucrainean a anunţat că preşedintele SUA l-a reasigurat de sprijinul său pentru Ucraina. Anunţul a fost făcut într-o postare pe Twitter.

 

ACTUALIZARE 19.30: Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat un videoclip de pe străzile din Kiev, după zvonurile din presa rusă că ar fi fugit din capitală. „Suntem cu toții aici”, a spus el, înconjurat de consilieri cheie și de prim-ministrul său. „Ne protejăm independența, statul nostru. Și vom continua să facem acest lucru”.

În videoclip apar, de asemenea, șeful grupării parlamentare a partidului său, David Arahamiya, șeful administrației prezidențiale, Andriy Yermak, premierul Denis Shmygal și consilierul prezidențial Mykhailo Podoliak.

ACTUALIZARE 13.54: Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, îi acuză pe liderii europeni că nu iau suficiente măsuri pentru a încetini avansul Rusiei. „Coloanele de tancuri și loviturile aeriene sunt foarte asemănătoare cu ceea ce a văzut Europa cu mult timp în urmă, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial – ceva despre care se spunea „niciodată nu se va mai întâmpla” Dar iată-l din nou. Acum, în 2022. La 75 de ani după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial”, a spus Zelinski.

El a adăugat că nu este prea târziu pentru a opri „agresiunea” rusă dacă liderii europeni acționează rapid și le cer cetățenilor din întreaga UE să protesteze și să-și forțeze guvernele să ia măsuri mai decisive. „Sunt sigur că vedeți asta – voi toți, întreaga Europă. Dar nu prea vedem ce veți face în legătură cu asta. Cum vă veți apăra atunci când sunteți atât de lenţi în a ajuta Ucraina?”

ACTUALIZARE Președinte Volodimir Zelenski susține că liderii europeni se tem să înceapă procesul de aderare al Ucrainei la NATO. Într-un discurs postat, azi-noapte, pe rețelele de socializare, Zelenski spune că nu se teme de agresiunea Rusiei și cere un răspuns clar de la membrii Alianței Nord Atlantice.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că agresiunea neîntreruptă a Rusiei asupra ţării sale arată că sancţiunile impuse Moscovei de Occident nu sunt suficiente, potrivit Reuters.

De asemenea, Zelenski şi-a exprimat regretul că lumea continuă să observe de la distanţă ce se întâmplă în Ucraina. El a făcut aceste declaraţii după ce capitala Kiev a fost lovită de rachete ruseşti la primele ore ale dimineţii de vineri.

ACTUALIZARE Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Rusia a reluat atacurile cu rachetă în zorii zilei de vineri, la ora locală 04.00, dar că trupele ruse au fost oprite din avansul lor în majoritatea direcţiilor, relatează Reuters. Într-un discurs televizat, Zelenski a spus că atacurile ruse au avut ţinte atât militare, cât şi civile.

___________

„Astăzi am întrebat 27 de lideri europeni dacă Ucraina va face parte din NATO. Am întrebat direct, dar tuturor le este frică, nimeni nu răspunde. Dar nouă nu ne este frică, nu ne este frică de nimic. Nu ne este frică să ne apărăm ţara, nu ne este frică de Rusia, nu ne este frică să vorbim cu Rusia, nu ne este frică să vorbim despre orice, de garanţii de securitate pentru ţara noastră, nu ne este frică să vorbim de neutralitate, nu suntem membri NATO în acest moment. Dar ce garanţii vom primi? Şi cel mai important, care sunt ţările care ne vor oferi aceste garanţii? Rămân în Capitală, familia mea este de asemenea în Ucraina, copiii mei sunt în Ucraina. Familia mea nu este trădătoare, sunt cetăţeni ai Ucrainei. Nu am dreptul să spun unde sunt exact. Potrivit informaţiilor pe care le avem duşmanul m-a marcat drept „ţinta numărul 1”, iar familia mea „ţinta numărul 2”. Vor să facă rău Ucrainei, în plan politic, distrugând şeful de stat, a spus președintele Volodimir Zelenski.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite