Caz şocant în Prahova. Cadavru în descompunere găsit de pompieri într-un apartament. La intervenţie, o femeie cu afecţiuni psihice a sărit de la etajul 8

Caz şocant în Prahova
Caz şocant în Prahova
15 iunie 2019, 09:53

Potrivit poliţiştilor prahoveni, vecinii au fost cei care au sesizat autorităţile cu privire la mirosul insuportabil care venea din apartamentul în care locuiau cele două femei, mama şi fiică. Un echipaj de poliţie s-a deplasat la faţa locului, dar, pentru că nu răspundea nimeni, a fost chemat şi un echipaj de la ISU, ca să ajute la spargerea uşii.

Înainte să ajungă pompierii, femeia de 61 de ani s-a aruncat de la geamul apartamentului situat la etajul opt şi a murit.

„Colegii mei au pătruns înăuntru şi au găsit cadavrul în descompunere al unei femei de 88 de ani, mama celei care s-a aruncat pe geam”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alina Persinaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova.

Potrivit unor surse judiciare, femeia de 61 de ani era cunoscută cu probleme psihice. Aceleaşi surse au precizat că femeia de 88 de ani era decedată de aproximativ o săptămână, având în vedere starea de descompunere în care se afla.

Cadavrul găsit în locuinţă a fost ridicat pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cauzei morţii.

Conform sursei citate, în cauză se continuă cercetările.

 

 

sursa

mediafax.ro

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă