Prăbușirea agenției Omnia a blocat turiști români în Thailanda și Egipt

18 octombrie 2017, 18:49

Valentina Roșu a plătit la începutul lunii septembrie un sejur de 10 zile în Elveția. A adunat cu greu banii pentru excursia la care visa de ani de zile.

Am luat vacanța în Elveția pentru anul viitor în iunie, bucurându-mă că voi avea o mică reducere și am pierdut toți banii – 410 euro. Am adunat ca profesori pensionari pensia pe jumătate de an și am dat-o de pomană lui Omnia Turism” – păgubită.

Agenția reușise să vândă până acum aproximativ  300 de pachete de vacanță pentru anul viitor. Cum excursiile au fost anulate, pierderea totală depășește 7 milioane de euro, bani pe care agenția i-a încasat deja.

Am plătit 650 ca să plec la Londra, Scoția și Irlanda la vară, i-am strâns o viață întreagă. Uitați-vă e părul alb, ca să mă duc să văd Anglia nu e chiar ușor” – păgubită.

Oamenii erau atrași cu excursii avantajoase în Europa, dar și în Asia, iar de multe ori reducerile ajungeau chiar și la 25% din prețul inițial.

20 de turiști care sunt acum în Israel și care și-au plătit complet sejururile dau în plus fiecare 350 de euro ca să nu doarmă în stradă pentru că agenția nu a mai acoperit costurile de cazare.

În aceeași situație sunt și 38 de români care vizitează Egiptul.

Situația este critică și pentru 46 de români care au plecat cu Omnia Turism într-un tur Thailanda – Malaezia – Singapore.

Sunt toți blocați la Puket. Drumul până la Singapore costă 7 mii de euro și va fi suportat de Asociația Națională a Agențiilor de Turism.

Să vedem ce rezultă în final, executorul judectăoresc ce valori rezultă, ce avere avea, le vinde, după care suma de bani se împarte porporțional. Din păcate, din ce am auzit eu nu știu nimic. Sumele sunt foarte mari și mai ales numărul de persoane este foarte mare, așa încât ce vor reuși să recupereze va fi totuși destul de puțin” – Alin Burcea, președintele ANAT.

Situația dezastruoasă a companiei era cunoscută de Ministerul Turismului care începuse recent un control și chiar a amendat agenția.

Sunt foarte multe agenții detailiste care colaborau cu agenția Omnia, de fapt peste 300 de agenții. Noi solicităm rezervarea prin e-mial sau prin fax, solicităm rezervarea, prin e-mail sau prin fax primeam de la agenția OMNIA să zicem așa factura în care ni se specifica să facem plata imediat” – poatrinul unei agenții de turism.

Luni, George Negru, cel care a pus bazele companiei Omnia Turism în anii 90 s-a aruncat de la etajul 9 al blocului în care locuia.

Apropiații spun că era un om singuratic și nu își explica gestul.

Politiștii au deschis o anchetă ca să afle ce l-a determinat pe bărbat să își ia zilele.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă