Poziția Guvernului, pentru TVR, în privința pensiilor militarilor, care, potrivit surselor europene, rămân în categoria celor speciale: La fel ca în oricare alt stat membru, pensiile militare sunt de serviciu, nu speciale

18 noiembrie 2022, 11:35

„Dialogul nostru cu partenerii din Comisia Europeană continuă pentru clarificarea faptului că, la fel ca în oricare alt stat membru european, pensiile militare sunt pensii de serviciu și nu speciale”, arată Palatul Victoria pentru Știrile TVR.

„Știm că nici Comisia, nici statele membre nu au interes să bulverseze sistemul de apărare națională într-o astfel de perioadă”, se mai arată în răspuns.

Ce și-a asumat România în privința reformei pensiilor trebuie îndeplinit, și asta în calendarul asumat. Atingerea obiectivelor trecute în PNRR va fi evaluată la fiecare cerere de plată. Este concluzia informațiilor venite pe surse dinspre Bruxelles, după eforturile de a convinge oficialii europeni de particularitățile sistemului de pensii din România.

„O etapă specifică, cu termen limită la sfârșitul anului 2022, se referă la revizuirea pensiilor speciale, care includ pensiile militare. Aceasta face parte din reforma mai amplă a sistemului public de pensii, care este un element cheie al PNRR al României. Îndeplinirea satisfăcătoare a acestei etape va fi evaluată în contextul celei de-a treia cereri de plată”, au subliniat aceleași surse.

„România a depus un plan național de redresare și reziliență care, în urma unei evaluări pozitive din partea Comisiei Europene, a fost aprobat de Consiliu. Acest acord – decizia de punere în aplicare a Consiliului și anexa – specifică etapele și țintele obligatorii din punct de vedere juridic legate de diferite reforme și investiții pe care România trebuie să le îndeplinească pentru a obține plățile respective. Plafonul de 9,4% PIB (adică nivelul cheltuielilor în 2021) face parte din măsura privind Reforma sistemului public de pensii. Această măsură prevede adoptarea unei noi legi privind sistemul public de pensii, cu asistență tehnică, care să înlocuiască actuala lege a pensiilor (Legea 127/2019)”, precizează surse de la Bruxelles.

Anexa la Decizia de implementare emisă de Consiliu pentru aprobarea planului României precizează că „un obiectiv al noii legislații va fi menținerea cheltuielilor publice totale brut cu pensiile (inclusiv toate schemele publice de pensii existente) stabile pe termen lung (2022-2070) la 9,4% din PIB, inclusiv un mecanism de frână în cazul depășirii plafonului de cheltuieli”, amintesc aceleași surse.

„Ne așteptăm ca România să continue să lucreze la implementarea acestei reforme, pe care o vom evalua în contextul viitoarelor cereri de plată ale României”, subliniază sursele europene.

„O etapă specifică (215), care are termen limită la sfârșitul anului 2022, se referă la revizuirea pensiilor speciale, care includ pensiile militare. Aceasta face parte din reforma mai amplă a sistemului public de pensii, care este un element cheie al PNRR al României. Îndeplinirea satisfăcătoare a acestei etape va fi evaluată în contextul celei de-a treia cereri de plată”, au adăugat aceleași surse.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă