Povestea unui refuz. Ce se află în spatele resentimentelor de la Kiev față de președintele Germaniei

Pățania președintelui german Frank-Walter Steinmeier, căruia i s-a refuzat vizita la Kiev, vine ca o piesă firească în puzzle-ul consecințelor. Poate că Europa pre-invazie pare o lume dispărută în negura timpurilor, dar memoria ucrainenilor nu dă greș. Iar resentimentul lor poartă un nume îngroșat: „Formula Steinmeier”.

În 2015, după anexarea Crimeei de către Rusia, Steinmeier, atunci șeful diplomației germane, a propus o formulă de soluționare a conflictului din estul Ucrainei: organizarea de alegeri în regiunile separatiste care să ducă la impunerea unei autoguvernări. Metoda sa avea să fie interpretată ca un dar oferit Moscovei în cadrul Acordurilor de la Minsk. Așa s-a plantat în mințile ucrainenilor sămânța „steinmeier-fobiei”.

Cotidianul Bild a relatat primul despre acest incident, citând în special un diplomat ucrainean cu afirmaţii tăioase: „Știm cu toţii despre relaţiile strânse ale lui Steinmeier cu Rusia… Nu este binevenit pentru moment la Kiev. Vom vedea dacă aceasta se va schimba.”

Iarna lui 2019

Să revizităm puțin trecutul recent.

În februarie 2019, la Conferința de Securitate de la Munchen, Steinmeier, fixându-și pe nas ochelarii eliadești într-o mimică indignată, critica politica externă a Administrației Trump. Președintele german acuza SUA că alimenta cursa marilor puteri, discriminând Rusia: „Se observă o alienare crescândă a Rusiei, iar Europa nu poate accepta așa ceva pe termen lung. Avem nevoie de o altfel de relație cu Rusia – între UE și Rusia și între Rusia și UE.”

Potrivit acestuia, „Europa trebuie să inventeze propriul său răspuns la schimbarea uriașă din sferele de putere și influență pe care le-am descris (…). Europa trebuie să formuleze o politică europeană reală față de Rusia, una care să nu se limiteze pur și simplu la declarații de condamnare și sancțiuni. (Europa) trebuie să-și găsească propriul echilibru cu China, între creșterea competiției și necesitatea cooperării”.

„Conducta Ribbentrop-Molotov”

„Politica reală față de Rusia” tocmai binecuvânta dependența energetică a Germaniei și un punct nevralgic în relația stratetigică Bruxelles-Kremlin: gazoductul Nord Stream 2, care agitase apele între Berlin și Washington. Filosofia conductei? Gaz ieftin pentru nemți, vulnerabilitate pentru restul. Polonia găsise o poreclă dură pentru Nord Stream 2 – „conducta Ribbentrop-Molotov”, aluzie la pactul nazisto-sovietic care a mutilat Europa de Est în secolul XX.

Între timp, războiul declanșat de Rusia a bătut ultimul cui în coșciugul acestui proiect. Acum, după ce praful s-a așezat și „noblețea obligă”, birocrații europeni au ajuns la o concluzie: conducta a avut doar două scopuri – să izoleze și să sufoce Ucraina și totodată să prejudicieze Polonia, deviind fluxul de gaze din conducta Yamal.

Însuși Steinmeier a admis recent: „Adeziunea mea faţă de Nord Stream 2 a fost clar o greşeală. Ne agăţam de poduri în care Rusia nu mai credea şi împotriva cărora partenerii noştri ne-au avertizat.”

Şampanie şi război

Fostul cancelar Angela Merkel militase pentru Nord Stream 2 și din pricina cursei contracronometru a Berlinului de a reduce energia nucleară după tragedia de la Fukushima.

În privința „coerenței istorice” a politicii externe germane, Nord Stream 2 era cireașa de pe tortul anului 2008. Ce s-a întâmplat atunci? Un război-fulger între Georgia și Rusia, încă o notă de subsol pe agenda revizionistă a lui Vladimir Putin. În timp ce tancurile ruse bombardau Abhazia și Osetia de Sud, elitele financiare și politice ale Germaniei se adunaseră în ambasada imperială rusă de la Berlin. Şampania curgea râuri întru slava prieteniei germano-ruse şi candelabrele îşi aruncau lumina în bobiţele de caviar. „Rusia nu se teme la Berlin. Rusia este printre prieteni”, declamase atunci un diplomat rus, relaxându-se în euforia petrecerii.

De la invazia în Georgia și până la anexarea Crimeei, doborârea MH-17 și otrăvirea lui Alexei Navalnîi, Germania a găsit întotdeauna o modalitate de a-și ierta prietenul din Est.

Russlandversteher

Printre petrecăreții din ambasadă, se numărase și directorul executiv al BASF, Eggert Voscherau, care le șoptise comesenilor o vorbă de duh: pacea nu poate fi atinsă „prin excludere”.

Replica lui nu era altceva decât o manifestare a unei categorii larg răspindite în vremea Războiului Rece: Russlandversteher („înțelegătorul Rusiei” sau „simpatizantul Rusiei”). Moștenirea acestei feerii proruse fusese reabilitată de cancelariatul lui Gerhardt Schroeder la începutul anilor 2000. Știm povestea: Schroeder avea să devină unul dintre cei mai zeloși suporteri ai „dragostei oarbe” față de Rusia, fidelitate ce avea să-i fie premuiată ani mai târziu printr-un fotoliu călduț la Gazprom.

„Idioții utili germani ai lui Putin”

„Nu ar trebui să surprindă pe nimeni faptul că Berlinul și-a petrecut ultimii 16 ani cu picioarele bine înfipte pe partea greșită a discuțiilor cu privire la modul de a gestiona Rusia”, scria în martie Matthew Karnitschnig în Politico, folosind un titlu năprasnic: „Idioții utili germani ai lui Putin”.

Câteva nuanțe subliniate de Karnitschnig:

• „Încet, dar sigur, germanii au început să înțeleagă faptul că abordarea cu mănuși, folosită de Merkel față de Rusia – care a atins apogeul odată cu decizia din 2015 de a da undă verde conductei Nord Stream 2, în ciuda anexării Crimeei de către Rusia și a rolului său în războiul separatist din estul Ucrainei — nu doar i-a deschis ușa lui Putin să meargă mai departe, ci l-a încurajat efectiv să facă acest lucru.”
• „Invadarea Ucrainei de către Rusia nu este, totuși, doar o repudiere a cancelariei lui Merkel, ci a unei întregi generații de politicieni germani, din tot spectrul, orbiți de nostalgia pentru Ostpolitik și Wandel durch Handel, politicile de destindere din anii 1970 susținute de cancelarul Willy Brandt, care, potrivit legendei germane, au dus la sfârșitul Războiului Rece.”
• „Responsabilitatea colectivă a Germaniei este motivul pentru care întoarcerea paginii este mai ușor de spus decât de făcut. Nu există nicio figură asemănătoare lui Churchill în politica germană, care să fi avertizat ani în șir cu privire la pericolele de a avea încrederere în Putin. În timp ce lui Merkel îi revine cea mai mare parte a vinei pentru că a căzut în capcana liderului rus, adevărul este că întreaga clasă politică a Germaniei este vinovată.”
• „În calitate de ministru de finanțe și vicecancelar al lui Merkel, actualul cancelar, Olaf Scholz, ai cărui social-democrați au fost forța motrice din spatele conductelor Nord Stream, a susținut ideea că cea mai bună modalitate de a trata cu Putin este „dialogul” neîncetat.”
• „Jens Plötner, în prezent consilierul pentru securitate națională al lui Scholz, a fost unul dintre principalii arhitecți ai acestei politici, în anii săi de înalt diplomat în Ministerul de Externe al Germaniei, unde a fost șef de cabinet al ministrului de externe de atunci, Frank-Walter Steinmeier (social-democrat) care este acum președinte german) și cel mai recent ca director politic al ministerului. Chiar și după ce Putin a strâns zeci de mii de soldați la granița cu Ucraina, în decembrie, Plötner l-a sfătuit pe Scholz să se țină de Nord Stream 2 și să repete public ficțiunea că este puțin mai mult decât un „proiect comercial”.”
• „Bătrânul șef al lui Plötner, Steinmeier, care a acuzat NATO, în 2016, de „zdrăngănit de sabie și război” pentru că organizase un exercițiu militar pe flancul estic al alianței, a susținut aproape până când au fost trase primele focuri asupra ucrainenilor că Germania ar trebui să folosească energia ca o modalitate de a construi punți cu Rusia.”

Alberto Alemanno, profesor de drept al UE la H.E.C. Paris Business School, într-o intervenție recentă la CNBC: „Nicio altă țară nu a minimalizat poziția rebelă a Rusiei față de ordinea mondială ca Germania lui Merkel”.

„Nord Stream 2 simbolizează abordarea de concesii a lui Merkel față de Rusia, până la punctul de a întruchipa astăzi tot ceea ce a fost greșit în poziția Germaniei față de Rusia. Prin stabilirea unei relații inutile de interdependență cu Vladimir Putin, Germania lui Merkel l-a făcut mai puternic, în timp ce a slăbit întreaga Europă și NATO”, a adăugat Alemanno.

De la înălțimea istoriei, relația Germania-Rusia pare a fi decurs milimetric după recomandările din testamentul lui Petru cel Mare, mentorul imperialist al lui Putin: „A se însoți Prinții ruși întotdeauna cu prințese din Germania, spre a înmulți influența noastră acolo, să se unească de la sine la pricina noastră.”