Povestea neamului fără țară. Kurzii sunt minorități în patru țări din Orientul Mijlociu

Kurzii sunt, poate, cel mai cunoscut neam fără țară proprie. Sunt aproximativ 30 de milioane, dar unii sociologi consideră că ar putea fi chiar 40 de milioane. Majoritatea trăiesc în Asia de sud-vest și Orientul Mijlociu, dar comunități importante au apărut și în Europa occidentală, în special în Germania.

Kurzii sunt pomeniți în istorie încă din perioada Sumerului. Etnic, sunt un popor de origine persană. Majoritatea sunt suniți, dar sunt numeroși kurzi care practică islamul șiit sau diverse culte arhaice, de la zoroastrism la yazidism. Există chiar și kurzi creștini. Vorbesc propria limbă, kurdă, un dialect persan.

Constituie minorități importante în Turcia, în Irak – unde trăiesc în Regiunea Autonomă Kurdistan – în Iran și în Siria. După destrămarea Imperiului Otoman nu au reușit să obțină o țară proprie, motiv pentru care istoria modernă a acestui neam este dominată de rebeliuni, masacre și războaie de gherilă.

În Turcia, Partidul Muncitorilor din Kurdistan, o formațiune de inspirație socialistă, duce, de zeci de ani, un război extrem de sângeros împotriva autorităților de la Ankara.

PKK este, în realitate, o grupare teroristă care recurge frecvent la atentate și atacuri împotriva polițiștilor și militarilor turci.

În timpul dictaturii lui Saddam Hussein, kurzii din nordul Irakului au fost, deseori, ținta represiunii. A rămas celebru în lumea întreagă atacul cu gaz sarin al armatei irakiene asupra satului Halabja, din martie 1988, când au murit între 3000 și 5000 de kurzi, majoritatea civili, inclusiv femei și copii. Imaginile de atunci au făcut înconjurul planetei și au îngrozit o lume întreagă.

Recent, armata turcă a pornit o ofensivă împotriva milițiilor pentru apărarea poporului la ordinul președintelui Erdogan.

Președintele Trump a ordonat retragerea forțelor speciale americane din Siria și i-a lăsat fără protecție pe kurzi. În schimb, a impulsionat o încetare a focului timp de cinci zile, timp în care luptătorii peshmerga s-au retras din afara zonei de securitate pe care o dorește Ankara. În locul lor au fost desfășurate forțe siriene, rusești și iraniene.

Erdogan a obținut ce și-a dorit: a scăpat de miliția kurdă care ar fi putut fi o amenințare serioasă pentru orașele turcești de la frontieră.