Și-au strâns copiii în brațe de numai câteva ori. Așteaptă cu sufletul la gură vești despre sănătatea bebelușilor și se roagă să scape cțt mai repede de boală. Este povestea femeilor care au născut la Timișoara, în ultima perioadă și care au primit, ori ele, ori copiii, temutul diagnosticul. Își văd bebelușii la telefon, cu ajutorul cadrelor medicale care îi îngrijesc. Iar atunci lacrimile nu mai au zăgazuri.
Așa începe vizita virtuală a unei mame în salonul unde se aflaă bebelușul ei de numai două săptămâni. A născut la maternitatea Odobescu, iar după ce a aflat că și ea și copilul sunt infectați cu coronavirus a început coșmarul. Telefonul este singura ei legătura cu bebelușul.
Și nu e singura care trece prin acest calvar. O altă proaspată mămică așteaptă acasă cu nerăbdare să primească vestea că cel de-al doilea test de COVID al micuțului ei este negativ.
Pentru medicii neonatologi, obișnuiți cu toate bolile bebelușilor, noul coronavirus este o mare provocare.
Medicii, asistentele și infirmierele de la Maternitatea Bega lucrează zi de zi cu proasptele mămici. Știu că femeile se luptă mai ales cu tristețea. De aceea, pe combinezoane, dincolo de nume și ora intrării în saloane, este desenată ...o inimă.
De la sfârișitul lui martie, de când Maternitatea Bega din Timișoara a fost desemnată cu COVID, aici au ajuns 19 paciente. 12 au fost deja vindecate și externate. Și 3 bebeluși confirmați cu coronavirus au fost tratați aici.