Povestea lui Silviu, orfanul care a învins. Pentru a dărui bucurie, şi-a făcut trupa de teatru pentru copii, “Zglobii”

“Priveam pe geam şi ziceam «Oare mama când o veni să mă ia şi pe mine acasă măcar un weekend»”, îşi aminteşte, plângând, Silviu.

Nu a venit niciodată. Silviu a crescut într-un centru de plasament, iar cel mai tare i-au lipsit hrana, bunurile de zi cu zi şi dragostea. În schimb, manca bătaie, iar cel mai frumos lucru era să îi facă pe alţii fericiţi. Uneori şi pentru asta era pedepsit.

“M-a apucat foamea, pur şi simplu, şi am mers în magazie. Am luat o pâine, am împărţit şi cu colegul respectiv, iar dimineaţa s-a dus şi a pârât că eu am furat acea pâine, iar pentru acea pâine am fost bătut o oră, cred. Cea mai mare bucurie pentru mine este când ofer bucurie. Eu nu am avut copilărie, poate ăsta e şi motivul pentru care am înfiinţat teatrul, să îmi retrăiesc copilăria”, mărturiseşte Silviu Ciobanu.

Cu trupa de teatru “Zglobii” face spectacole oriunde este loc.

„Copilăria mea nu a fost cu teatre, spectacole sau alte bucurii, am dormit chiar pe străzi. La 14 ani m-am dus să îmi caut mama, nu am găsit-o. La întoarcerea mea în centru am întârziat o jumătate de oră, iar pentru asta am fost bătut. Iar mai apoi, am încercat din nou. Am fost în 2000, când am aflat că e decedată”, povesteşte Silviu.

O îngrijitoare l-a îndrăgit şi l-a adus acasă de trei ori în toată copilăria.

Silviu Ciobanu: “Mă lua chiar în unele weekend-uri acasă şi pentru mine în acele weekend-uri era ca în Rai”

Pentru Silviu cel mai important sprijin a fost ocazia de a munci.

„Dormeam în parcuri, iar dimineaţa mergeam la serviciu, fără hrană, fără nimic. Era o mică gogoşerie, nu aveam bani să îmi cumpăr, dar am întrebat dacă îmi permite să dau şi eu cu o mătură să pot primi o gogoaşă pe zi şi m-a ajutat mult. Plecam cu cinci-şase gogoşi şi le duceam tuturor copiilor din centru”, îşi aminteşte Silviu.

A muncit pentru fiecare zi din viaţa lui. Câştigă acum 2.300 de lei pe lună, însă la un calcul simplu, vedem că, de fapt, mai mult dăruieşte decât primeşte.

“1.000 lei se duc către teatru, 700 se duc pe chirie, 300 rata la bancă şi cu restul trăiesc eu, cu 300 de lei. Înainte, când eram şofer, luam 2.000 de lei. Trăiam din hrana pe care mi-o ofereau cei de la shaormerie. Când eram liber, mâncam rugăciune, citeam acatiste în loc de hrană şi îmi trecea”, spune Silviu Ciobanu.