Povestea bisericii din salina de la Ocnele Mari. Doi preoți asigură mâncarea pentru aproape 100 de persoane. Sunt 27 de copii abandonaţi, în căsuţe de tip familial şi peste 60 de vârstnici

Un articol de Lucia Toader

Muntele de sare de la Ocnele Mari, pentru că despre el este vorba, avea şi partea lui întunecată. Localnicii spuneau că parcă pământul ar fi fost blestemat, pentru că la anumite intervale de timp, gurile de ocnă se surpau. Şi tot din întunericul muntelui de sare vine şi istoria penitenciarului de la Ocnele Mari, unde în anii comunismului au fost exterminaţi sute de intelectuali.

În urmă cu câteva luni, ajungeam să filmez acolo şi să-l întâlnesc pe preotul care ne povestea cum a fost ridicată biserica din salină. Îşi amintea chipurile albe de sare ale minerilor care ciopleau lăcaşul ridicat în acest loc, un fel de aducere aminte a jerfelor celor răstigniţi pentru credinţa şi pentru libertatea lor, dintre cei mai cunoscuţi fiind Radu Gyr, Vasile Militaru şi Părintele Arsenie Boca. Tot oamenii locului ştiu că aici a fost omorât în bătaie Vasile Militaru, iar gardianul care l-a schingiut a trăit până în 1993. Ioan Pumnea, cum I se mai spunea, a lăsat fără suflare cel puţin 40 de oameni.

Aşa se face că  biserica este străjuită de o groapă comună. Pereţii blând finisaţi sunt rodul muncii istovitoare a acestor condamnaţi fără vină şi nu doar a lor, pentru că acum 50 de ani, munca în salină era teribil de grea, exploatarea, posibilă doar cu târnăcop şi lopată. Când auzeau căruţa cu boi spre Cimitirul Bozeasca, oamenii Ocnelor ştiau că, în acea căruţă zac trupurile celor omorâţi fără vină.

Întrebat ce se întâmplă la muntele de sare în această perioadă de pandemie, preotul Bogdan Brădeanu a început să povestească cum, deşi biserica şi salina sunt închise, încearcă în fiecare zi, împreună cu părintele Petre Veţeleanu să asigure mâncarea pentru aproape 100 de persoane. Sunt 27 de copii abandonaţi, în căsuţe de tip familial şi peste 60  de vârstnici pentru care, fără ajutorul statului, pregătesc hrană la cantina socială pe care o gestionează.

În 2004, ridicau primul centru de zi din regiunea Olteniei pentru copiii cu probleme sociale. “În zonă nu sunt cazuri de coronavirus şi ştiţi care este culmea”, ne mărturiseşte preotul Bogdan Grădeanu, “multe donaţii vin, în continuare, de la românii noştri plecaţi în Italia, mulţi aflaţi chiar în zonele greu încercate de pandemie”.

Aşa cum sarea îşi construieşte, în adâncuri, chipuri şi  siluete după propria-i voie, tot aşa duhul unui preot poate să ordoneze şi să impună ritmul unei comunităţi în care, fără exemplul lui, oamenii s-ar lăsa ratăciţi  în desişul propriilor strâmtori egocentrice şi zadărnicii.

Muntele de sare aşteaptă, răbădător, trecerea pandemiei şi zumzetul oamenilor dornici de aerul adâncurilor, îmbibat de tăria pământurilor.