Povestea bărbatului care a sărbătorit vindecarea de Covid-19 cu un dans în curtea spitalului. A fost internat cu nepoata lui, pe care o crește singur. Nu e prima situație-limită prin care cei doi au trecut

Fericirea îmbracă multe forme. Una dintre ele s-a văzut în curtea unui spital din Gorj. Acolo, un bărbat a dansat de bucurie atunci când a fost declarat vindecat de Covid, după o lună de spitalizare.

29 Mai 2020, 18:33 (actualizat 29 Mai 2020, 19:40) |
Dansul bucuriei, după o lună de spitalizare
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

El a fost internat împreună cu nepoata lui, infectată tot cu Covid. Cei doi nu sunt la prima încercare în viață. Au trecut prin situaţii-limită din care au scăpat miraculos de fiecare dată.

Reacția lui Teodor Popescu când a aflat că a scapăt de boală și poate pleca acasă a devenit “virală”. De altfel, dansul i-a dat putere în cele cinci săptămâni cât a fost internat.

A luptat din greu cu noul coronavirus. A avut simptome încă din primele zile. A fost internat la Cardiologie pentru că virusul i-a afectat mai întâi inima, și apoi rinichii.

Bărbatul are o bănuială despre modul în care s-a infectat. El crede că a luat virusul de pe bani. A schimbat niște bani la casa de marcat înainte de Paște, i-a numărat de mai multe ori, a pus mâna la ochi, la gură.

Teodor Popescu s-a întors acasă, în satul Covrigi, din județul Gorj. Era nerăbdător să reînceapă viață de zi cu zi pe care o împarte cu nepoțica lui de 15 ani, de care are grijă de când fata avea doar câteva zile. Și ea a fost bolnavă de Covid-19, dar a ieșit din spital mai devreme decât bunicul ei.

Nu a fost singura cumpănă din viețile celor doi. Când fata era doar un bebeluș a fost singura supraviețuitoare a unei explozii puternice care a distrus casa în care se afla. Iar în urmă cu câțiva ani, era cu bunicul ei într-un tren când locomotiva a fost cuprinsă de flăcări. S-au salvat, sărind pe geam.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 8°C
IASI 0°C 3°C
CLUJ 2°C 6°C
CONSTANTA 8°C 12°C
CRAIOVA 7°C 7°C
BRASOV 3°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI