Poveste și gust – secretele produselor din Republica Moldova. România, principala piață de desfacere

27 martie 2018, 21:48

Maia le vinde de 4 ani bucureştenilor bomboane produse la Chișinău. Totul a început cu pachetele aduse prietenilor.

Acum, dulciurile moldoveneşti au devenit atât de cunoscute în ţara noastră, încât practic se vând singure.

S-au viralizat și datorită gustului și poveștii care stă în spate, și astfel lumea le-a cunoscut fără mare PR. (…) Acum nu mai e nevoie sa le aducă studenții, pentru că există bucuria.ro” – Maia Cojocari, antreprenor.

Iar clienţii au de ales din peste 450 de sortimente. Bomboanele moldovenești au devenit adevărate branduri după ce au trecut Prutul. Și nu sunt singurele.

Vinăria de la Mileştii Mici deţine recordul mondial pentru cea mai mare colecţie de vinuri din lume.

Din anul ’72 ne dezvoltăm și ajungem la apogeul maxim în 1987, când ajungem o lungime totală a beciurilor noastre de la Mileștii Mici de 200 de km și o posibilitate de păstrare a vinurilor de 72 de milioane de litri” – Gheorghe Castraveț, directorul vinăriei.

Puțini români ştiu și că o mare parte din nucile care ajung în ţara noastră sunt aduse de peste Prut.

Dumitru Vicol a început afacerea în urmă cu 15 ani.

Aproape tot ce este produs în livada lui ajunge la export.

Aproape o treime din exporturile Republicii Moldova ajung în România. Numai anul trecut cele două ţări au vut schimburi comerciale în valoare de peste un miliard de dolari.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite