Poveștile celor șapte episcopi greco-catolici uciși de comuniști și beatificați de Papa Francisc

Pe Câmpia Libertății de la Blaj, în 1848, s-a strigat „Noi vrem să ne unim cu țara!”. 100 de ani mai târziu, pe 15 mai 1948, guvernul comunist a declanșat operațiunea de exterminare a Bisericii Române Unite. Anunțul s-a făcut la sărbătorirea centenarului Adunării de la Blaj.

Comuniștii au decorat Câmpia Libertăţii cu portretele lui Marx, Engels şi Lenin, iar mitropolitul ortodox Nicolae Bălan i-a îndemnat pe greco catolici să-și renege credința și să se alăture bisericii ortodoxe. Episcopilor catolici prezenți la adunare le-a fost interzis să vorbească mulțimii.

Mult timp s-a ascuns implicarea Kremlinului în dispariția greco-catolicilor din statele satelite Uniunii Sovietice. Acțiunea criminală a fost imputată multe decenii bisericii ortodoxe. Abia după căderea cortinei de fier s-a aflat din documente desecretizate cine a dat ordinul de înlăturare a conducătorilor religiosi. În 1948, Biserica Română Unită avea peste un million și jumătate de credincioși greco-catolici. Toți episcopii săi au fost arestați într-o noapte și supuși la acte de tortură.

Cel mai tânăr dintre aceștia avea 41 de ani, iar cel mai în vârstă, 73. Au murit în închisori și lagăre improvizate în mănăstirile unde au fost ținuti în izolare între 1950 și 1970.

Iuliu Hossu, episcopul Unirii, care a citit Rezolutia de la Alba Iulia , în 1918, a rezistat cel mai mult, până în 1970.  A supraviețuit calvarului închisorii Sighet, dar până la sfârșitul vieții a avut domiciliu forțat la mănăstirea Căldărușani. Papa l-a  făcut cardinal în secret, în 1969 .

Nicio tortură  nu a fost atât de puternică încât să-l determine să renunțe la credință pe episcopul vicar de București, Vasile Aftenie.

În 1950 a suferit un atac cerebral, după doi ani de anchete în beciurile Securității. La deshumarea pentru beatificare, s-au descoperit lovituri în tibie provocate de metoda preferată de tortură a temutului anchetator Gheorghe Enoiu. A fost îngropat în cimitirul Bellu Catolic, fără nicio inscripție pe crucea de lemn.

După câțiva ani, au fost adăugate în secret literele A.V. Credincioșii aduceau flori și lumânări la mormintele episcopului Vasile Aftenie și al cardinalului Iuliu Hossu. S-au răspândit vorbele despre miracolele apărute în preajma celor două morminte.

Valeriu Traian Frențiu, episcop de Oradea,  a murit în 1952, la închisoarea Sighet. Papa Benedict al XV-lea îl numise asistent al Tronului pontifical, iar în 1948 Papa Pius al XII-lea l-a făcut arhiepiscop. A fost înmormântat în Cimitirul săracilor din Sighet, într-un loc rămas necunoscut până în zilele noastre.

Ioan Suciu, cunoscut ca episcopul tinerilor, a fost unul dintre cei mari oratori ai Bisericii. A murit de foame, la Sighet, în 27 iunie 1953, rostind pentru ultima oară Tatăl nostru şi Născătoarea. A fost aruncat într-o groapă comună. Osemintele sale nu au mai fost găsite.

Episcopul Tit Liviu Chinezu a fost considerat de Securitate „unul dintre cei mai fermi opozanți față de unirea dintre Biserica greco-catolică și Biserica ortodoxă română”. A murit la Sighet, în 1955 și îngropat în „Cimitirul Săracilor”, fără ca mormântul să mai fie identificat vreodată.

Episcopul Ioan Bălan a murit în 1959,  la Mănăstirea Ciorogârla, după 11 ani de arest. În ciuda vârstei înaintate a fost torturat și  supus unor munci istovitoare.

Episcopul Alexandru Rusu, pe care Papa voia să-l numească mitropolit al Biserii Române Unite, a murit  de septicemie, la Gherla, în 1963.

După arestarea celor șapte episcopi, potrivit documentelor CNSAS, au trecut la ortodoxie 80% dintre credincioşii greco-catolici şi 1.100 de preoţi din cei 1.400.

Beatificarea celor șapte episcopi uniți are și o remarcabilă valoare de reparație morală. În timp ce în România uciderea episcopilor nu a fost cercetată juridic, Vaticanul este prima autoritate de stat care recunoaște pe bază  de probe și mărturii omorul cu premeditare aprobat de autoritățile comuniste.