Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
VIDEO TELEJURNAL

Potop în judeţele Bacău şi Neamţ. O persoană a murit, drumuri acoperite de ape, zeci de case distruse, o conductă de gaze a fost ruptă

Inundaţiile din Bacău au făcut prima victimă: un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost luat de apa Tazlăului Sărat şi n-a mai putut fi salvat. Trafic feroviar întrerupt între Miercurea Ciuc şi Comăneşti din cauza aluviunilor căzute pe calea ferată, zeci de case au fost distruse şi sute de gospodării inundate. Râurile şi pârâurile de la limita judeţelor Bacău şi Neamţ au crescut extrem de mult din cauza ploii torenţiale. Zona s-a aflat iniţial sub cod portocaliu, care a fost schimbat în roşu, când situaţia s-a agravat. Ce pagube sunt şi dacă s-a oprit ploaia ne spune Iulian Cazacu.

 

02 Iunie 2016, 20:22 (actualizat 02 Iunie 2016, 23:16) |
Potop în Moldova
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Codul portocaliu a fost anunţat pentru mai multe zone din Neamţ şi Bacău, însă ploaia torenţială a depăşit toate aşteptările hidrologilor. Drumul care leagă cele două judeţe a fost acoperit de ape, iar circulaţia - blocată. Oamenii au fost nevoiţi să se întoarcă din drum şi să meargă pe rute ocolitoare spre Moineşti, Oneşti sau Comăneşti. Autorităţile locale au blocat drumul în comuna Pârjol şi au evacuat oamenii din casele aflate în calea viiturii.

ACTUALIZARE 23.16 În localitatea băcăuană Orăşa s-a înregistrat joi seara, în jurul orei 22,00, prima victimă a căderilor abundente de ploaie de pe parcursul zilei. "Un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost luat de apa Tazlăului Sărat în timp ce traversa un podeţ amplasat în preajma casei sale. A fost observat de rude, s-a încercat salvarea sa, dar victima a fost luată de fluxul apelor învolburate" a declarat, pentru AGERPRES, căpitanul Andrei Grecu, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău.

ACTUALIZARE 23.15 Traficul feroviar între Miercurea Ciuc şi Comăneşti, care a fost întrerupt din cauza aluviunilor şi a apei de pe calea ferată, va fi reluat abia vineri dimineaţă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciubotariu.

ACTUALIZARE 23.00 Conducta ce alimentează cu gaze naturale localităţile Solonţ şi Zemeş din judeţul Bacău a fost ruptă, joi seara, de o viitură puternică produsă de un torent venit din zona muntoasă din preajma locului avariei, a declarat, pentru AGERPRES, Sorin Munteanu, purtător de cuvânt în cadrul Departamentului de comunicare corporatistă al E.ON România, firma distribuitoare a gazului metan în judeţele Moldovei.

Ca urmare, a fost întreruptă furnizarea de gaze naturale în cele două localităţi.

Şi în comunele alăturate, Ludaş şi Balcani, casele au fost inundate de apele unui pârâu ieşit din matcă.

Situaţia este gravă pe toată Valea Trotuşului, în oraşele Moineşti, Comăneşti, Târgu Ocna şi Oneşti, dar şi comunele din jur, unde zeci de familii au fost evacuate din calea apelor.

Două trenuri Interregio care circulau pe relaţia Iaşi-Bacău şi Bucureşti-Bacău  s-au întors în gara Bacău.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 4°C 3°C
IASI 3°C 2°C
CLUJ 1°C 2°C
CONSTANTA 5°C 6°C
CRAIOVA 5°C 3°C
BRASOV 0°C 1°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 12 Decembrie 2018, 17:13
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 12-12-2018
Deschidere: 8581.09
Maxim: 8585.56
Mimim: 8537.33
Variatie: -0.28%
TLV
2.35
0%
EL
11.02
1.61%
SNP
0.36
0.28%
BRD
13.84
0.72%
SNG
35.80
0.14%
SNN
9.66
0.31%
FP
0.95
0.21%
TGN
348.50
1.28%
TEL
22.95
1.29%
DIGI
28.50
0%
ARHIVĂ ȘTIRI