Potaissa Turda a cucerit în premieră Cupa Challenge

potaissa turda
potaissa turda
20 mai 2018, 22:17

Potaissa a arătat că este mai bună decât AEK şi a dominat partida din capitala Greciei conducând aproape tot meciul, victoria de palmares a gazdelor venind dintr-o aruncare de la 9 metri tratată cu superficialitate de ardeleni în ultima secundă. 

Echipa antrenată de Horaţiu Gal a făcut o primă repriză excelentă şi conducea la pauză cu 18-11. Potaissa avea 21-17 în min. 43, dar ultimul sfert de oră jucătorii turdeni nu s-au mai concentrat la joc, fiind clar că nu mai pot scăpa trofeul, iar AEL a forţat şi obţinut o victorie de consolare. În min. 54, gazdele au reuşit egalarea, 23-23, apoi trei jucători de la Potaissa au fost eliminaţi câte 2 minute la intervale scurte, însă Potaissa a reuşit să marcheze şi în trei jucători. Oaspeţii au ratat şi o aruncare de la 7 metri, dar grecii au obţinut victoria cu 27-26, la ultima fază. 

AEK: Radule Radulovic, Athanasios Syngaris – Christos Nikolaidis, Giannis Tsigogianopoulos, Georgios Perros-Perrakis (1 gol), Dionysios Georgiadis, Malik Hoggas (5), Efstathios Zampounis (1), Panagiotis Nikolaidis (3), Ilias Chatsikas, Jonas Lokken (3), Charlampos Dompris (2), Charalambos Vamvakas, Julios Argyrou (7), Eldin Vrazalica (1), Christodoulos Mylonas (4). Antrenor: Nikolaos Grammatikos. 

Potaissa: Ionuţ Irimuş, Ludovic Varo – Georgică Cîntec (4), Ionuţ Rotaru (2), Roland Thalmaier (2), Roman Zacaciurin, Mihai Alexandru Asoltanei (5), Dragoş Iancu (1), Cristian Adomnicăi (3), Radu Alexandru Lazăr, Radu Ionuţ Ştef, Nenad Savic, Marius Alin Szoke (3), Radu Cristian Ghiţă (3), Lucian Marian Ignat, Iulian Stamate (3). Antrenor: Horaţiu Gal. 

Potaissa este a patra echipă din România care câştigă Cupa Challenge, după CSA Steaua Bucureşti (2006), UCM Reşiţa (2007, 2008, 2009) şi HC Odorheiu Secuiesc (2015)

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite