Pot interveni militar SUA în cazul unei invazii chineze în Taiwan? La ce se referă „ambiguitatea strategică”

În acest context, o întrebare firească este în ce măsură pot interveni militar SUA în Taiwan în cazul unei invazii chineze. Epicentrul relației dintre America și Taiwan îl reprezintă conceptul de „ambiguitate strategică”, un joc diplomatic care constă în a recunoaște doar un singur guvern chinez, cel de la Beijing, dar şi în continuarea acordării unui ajutor decisiv Taipeiului.

Mai precis, dintre toate parteneriatele de securitate ale Statelor Unite din întreaga lume, cel cu Taiwan este cu siguranță unic. Washingtonul are o ambasadă la Beijing și își desfășoară legăturile cu Taiwanul printr-o organizație privată, Institutul American din Taiwan. Acest lucru face din Taiwan un caz rar în care SUA au un parteneriat de securitate cu o entitate cu care nu întreține relații diplomatice.

O altă anomalie este absența unui tratat american de angajament militar cu Taiwanului, în cazul în care acesta ar fi vreodată atacat. Dar un astfel de tratat, Tratatul de apărare reciprocă SUA-ROC, a existat din 1954 până în 1979, însă administrația Carter l-a reziliat ca o condiție pentru stabilirea relațiilor cu Republica Populară Chineză. Totuși, Statele Unite și-au susținut un angajament politic față de Taiwan, sub umbrela „Legii relațiilor cu Taiwan”, care a fost adoptată în 1979. Mai mult, relația de securitate cu Taiwanul și armata sa este largă și profundă. SUA încearcă să îmbunătățească capacitățile militare ale Taiwanului prin vânzări substanțiale de arme și expertiză militară.

Washingtonul nu se angajează, totuși, în mod explicit în apărarea Taiwanului. Însă în ciuda ambiguității retoricii americane, capacitățile militare dezvoltate de China sugerează că Beijingul crede că SUA vor interveni militar de partea Taiwanului în cazul unui război.

Cum s-a ajuns la „ambiguitatea strategică”

Politica unei singure Chine și cele trei comunicate comune se referă la acorduri încheiate de China și America între 1972 și 1982. În 1972, Richard Nixon a vizitat China, punând capăt lungii înstrăinări a celor două țări, timp în care America a recunoscut guvernul de la Taipei drept conducător legitim al întregii Chine (ca „Republica Chinei”). În primul „comunicat de la Shanghai”, în timpul vizitei lui Nixon, America a fost de acord „că toți chinezii de pe ambele părți ale strâmtorii Taiwan susțin că există doar o singură Chină și că Taiwanul face parte din China”. Acest lucru nu era adevărat, dar a recunoscut că fiecare guvern pretindea suveranitatea asupra teritoriului controlat de celălalt, scrie The Economist. Prin urmare, a fost văzută ca o ficțiune acceptabilă. A fost menținută după 1 ianuarie 1979, când America și-a schimbat recunoașterea diplomatică spre guvernul de la Beijing.

Pentru a face acest lucru, America a trebuit să-și abroge tratatul de apărare reciprocă cu Taiwan, semnat în 1954. Cu toate acestea, China nu a renunțat atunci și nu a renunțat niciodată la ceea ce spune că este dreptul său de a folosi forța pentru a „reunifica” Taiwanul, în anumite circumstanțe. În replică, Congresul a adoptat în 1979 „Legea relațiilor cu Taiwan” (TRA). Acest lucru nu a obligat America în mod explicit să vină în apărarea Taiwanului. Dar a promis că va oferi Taiwanului „arme cu un caracter defensiv” și „va lua în considerare orice efort de a determina viitorul Taiwanului prin alte mijloace decât cele pașnice… o amenințare la adresa păcii și securității zonei Pacificului de Vest și o preocupare gravă pentru Statele Unite”.

China s-a înfuriat, văzând în asta „amestecul” american continuu și a menținut presiunea asupra SUA pentru a-și slăbi sprijinul pentru Taiwan, protejând un angajament din 1982, potrivit căruia America își va reduce treptat vânzările de arme către Taiwan. Angajamentul nu a fost onorat, dar pentru a face ca răul să pară mai puțin neplăcut la acea vreme, America a dat „șase asigurări” Taiwanului, promițând, printre altele, că nu va stabili o dată anume pentru încheierea livrărilor de arme și nu va abroga TRA. Deși cunoscute pe scară largă, până în 2002 aceste asigurări nu fuseseră publicate oficial de către Departamentul de Stat, menționează The Economist.

Politica Americii în Taiwan e criticată din ambele părți. Unii se tem că este un angajament prea mare: că riscă să atragă America într-un război inutil cu China pentru a apăra Taiwanul și îi permite Taiwanului să scape făcând prea puțin pentru propria apărare. Alții susțin că angajamentul este prea puțin: că neclaritățile pot încuraja aventurismul chinez.

Suporterii ambiguității strategice susțin că, în cele patru decenii de când America a schimbat relațiile diplomatice dinspre Taiwan către China, aceasta a funcționat. A oferit suficientă asigurare că America nu va permite declanșarea nestingherită a unei invazii, pentru a descuraja China, dar nu atât de mult încât să-i încurajeze pe cei din Taiwan, care sunt în favoarea unei declarații oficiale de independență – ceva ce China a avertizat întotdeauna că ar însemna război.

Joe Biden a devenit senator la mai puțin de un an de la vizita lui Nixon în China, așa că probabil este foarte conștient de nuanțele politicii Americii în Taiwan. Cu toate acestea, aparenta lui lipsă de ambiguitate, manifestată recent la Tokyo, când a declarat SUA ar interveni militar pentru a stopa o invazie a Chinei, a fost remarcată pentru a treia oară, din august 2021, când spunea ceva asemănător, susținătorii săi politici negând de fiecare dată că se schimbase ceva.