Poştaşul erou al Chinei. De 30 de ani este singurul care face livrări în Tibet

Şofatul în condiţii de iarnă e o provocare pentru oricine. Dar pentru un poştaş din China este un adevărat sport extrem: ruta lui include zona muntoasă din Tibet unde merge pe marginea prăpastiei la altitudini de peste 5 mii de metri. Acum a primit titlul de 'poştaşul erou' al Chinei.

26 Ianuarie 2019, 16:56 |

Acestă mașină a poștei chineze este singura care ajunge în zona muntoasă a regiunii autonome Tibet. Este condusă de 30 de ani de același poștaș care, de 20 de ori pe lună, livrează scrisori și colete locuitorilor.

Bărbatul a primit această slujbă în 1989 pentru că era singurul candidat care, pe lângă carnetul de șofer, știa și să repare mașina.

Iar traseul extrem, care pe alocuri ajunge la peste 6 mii de metri altitudine, a făcut să rămână de câteva ori în până, izolat de lume. Și nu este singurul pericol.

În 2012 a fost prădat de hoți care l-au bătut cu bestialitate și a ajuns la spital cu 17 răni de cuțit și mai mult coaste rupte. Imediat ce și-a revenit a cerut să se întoarcă la muncă.

Poștașul face 20 de drumuri pe lună în munții din sud-vestul Chinei.

Poștașul a primit acum titlul de "erou" pentru munca pe care o face. Traseul lui este ruta de poștă situată la cea mai mare altitudine din lume.

Iar în cei 30 de ani, "poștașul erou" a parcurs peste 1,4 milioane de kilometri, distanță echivalentă cu ocolul Pământului de 35 de ori.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 12°C
IASI 8°C 9°C
CLUJ 6°C 8°C
CONSTANTA 10°C 11°C
CRAIOVA 8°C 10°C
BRASOV 6°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI