Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Ponta spune că Băsescu subminează interesele ţării vorbind despre negocierile cu CE pentru fonduri

Comisia Europeană a atenţionat Guvernul că proiectul Acordului de Parteneriat transmis către Bruxelles, care va reglementa modul de utilizare a banilor comunitari pentru 2014-2020, este incoerent şi fără priorităţi clare, solicitând ca documentul să fie refăcut "peste vară", până în luna septembrie.

28 Iulie 2013, 21:50 |
Victor Ponta, premierul României

Gestul preşedintelui Traian Băsescu de a prezenta public detaliile comunicării neoficiale dintre funcţionari ai CE şi reprezentanţii Guvernului privind negocierile pentru modul de utilizare a fondurilor UE pe 2014-2020 reprezintă un act de subminare a intereselor ţării, afirmă premierul Victor Ponta, potrivit Mediafax.

"Ideea că preşedintele, cu steagul României în spate, de la Administraţia Prezidenţială, vorbeşte despre ceva neasumat de nimeni şi despre ceva ce se află în curs de negociere eu spun că este un act de subminare a intereselor ţării: lasă-ne să negociem cu Uniunea Europeană - noi spunem că vrem mai mulţi bani aici, ei spun că acolo - dar anvelopa este negociată de Băsescu în februarie în defavoarea României", a spus Ponta la RTV.

Comisia Europeană a atenţionat Guvernul, potrivit unui document oficial obţinut recent de Mediafax, că proiectul Acordului de Parteneriat transmis către Bruxelles, care va reglementa modul de utilizare a banilor comunitari pentru 2014-2020, este incoerent şi fără priorităţi clare, solicitând ca documentul să fie refăcut "peste vară", până în luna septembrie.

Avertismentul a fost notat de către Reprezentanţa permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, care i-a atenţionat mai departe pe reprezentanţii Guvernului de la Bucureşti că o eventuală respingere a acestui proiect de către Comisia Europeană, în urma consultărilor inter-servicii care vor avea loc, riscă să conducă la întârzieri în adoptarea viitoarelor programe operaţionale şi în implementarea lor chiar de la începutul anului viitor, fapt ce ar crea noi probleme în absorbţia fondurilor europene.

La acel moment, premierul Victor Ponta a afirmat că ştirea incluzând aceste observaţii reprezintă doar "o mică petardă", că el nu a primit vreo scrisoare, că în urmă cu două luni a mai existat o informaţie similară care ar fi fost negată de Comisia Europeană şi că deocamdată este vorba doar de o consultare cu oficialii de la Bruxelles.

Informaţiile au fost confirmate însă ulterior de preşedintele Traian Băsescu, acesta afirmând că Guvernul a probat că nu a fost competent în pregătirea absorbţiei banilor pentru exerciţiul 2014-2020 prin proiectul Acordului de Parteneriat transmis la Bruxelles şi că trage un semnal de alarmă în acest sens.

Totodată, preşedintele s-a arătat dispus să acorde ajutor Guvernului în privinţa elaborării Acordului de Parteneriat.

Joi seara, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat că Acordul de Parteneriat care urmează să fie trimis la Bruxelles în toamnă va fi "un document de bună calitate".

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN POLITIC
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 22°C 24°C
IASI 21°C 24°C
CLUJ 24°C 26°C
CONSTANTA 13°C 16°C
CRAIOVA 22°C 25°C
BRASOV 22°C 23°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 25 Aprilie 2019, 04:07
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 24-04-2019
Deschidere: 8358.28
Maxim: 8382.84
Mimim: 8352.86
Variatie: 0.14%
TLV
2.15
0.46%
BRD
13.66
0.15%
TGN
351.00
0.57%
SNP
0.38
0.13%
FP
0.96
0.42%
EL
10.70
3.37%
SNG
33.85
0.44%
SNN
10.38
1.37%
TEL
20.80
0%
BVB
22.20
0.89%
ARHIVĂ ȘTIRI