Pompierii vor supraveghea sonda în flăcări din Moftinu Mare pe perioada Crăciunului

Pompierii din Carei vor supraveghea sonda de la Moftinu Mare, care arde de mai bine de cinci zile, şi pe perioada Crăciunului. Încă nu a fost găsită o soluţie pentru stingerea focului şi captarea gazelor, a anunţat, sâmbătă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă 'Someş' Satu Mare, citat de Agerpres.

23 Decembrie 2017, 13:32 (actualizat 23 Decembrie 2017, 13:45) |
Incendiu la sonda de gaze de la Satu Mare

"Se depun eforturi uriaşe pentru asigurarea logisticii necesare acestei intervenţii de amploare. Au fost angrenate forţe şi mijloace din întreaga ţară, iar în Punctul de Comandă instalat la faţa locului, se lucrează intens, se fac simulări, se adoptă măsuri preventive şi se fac planuri de rezervă. În tot acest timp, inclusiv pe durata sărbătorilor, până la demararea intervenţiei pentru stingerea incendiului, zona este asigurată de mai multe echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Carei, care execută prin rotaţie această misiune", precizează ISU Satu Mare.

Incendiul la sonda din Moftinu Mare a fost anunţat în noaptea de duminică spre luin. Au fost mobilizate ample echipaje de pompieri și medicale, dar nu s-a intervenit.

Şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), col. Daniel Dragne, a declarat marţi că incendiul nu a fost stins deoarece gazele care ies din sol ar putea duce la formarea de 'amestecuri explozive'. Acestea s-ar putea deplasa înspre localităţi și s-a optat pentru arderea acestora până la găsirea unei soluţii pentru captare.

Reprezentantul firmei care deţine sonda Serinus Energy, Jeffrey Auld, a afirmat că s-a luat legătura cu o firmă specializată în controlul gazelor şi se caută soluţii pentru captarea gazelor.

Nu au fost înregistrate victime.

Pompierii anunţă că nu există pericol de extindere a incendiului la gospodării ale cetăţenilor sau la alte construcţii.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 12°C 13°C
IASI 12°C 9°C
CLUJ 8°C 5°C
CONSTANTA 13°C 13°C
CRAIOVA 10°C 11°C
BRASOV 7°C 5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI