Pompierii din România şi Republica Moldova fac echipă în insula Evia

Acţiunile de stingere a incendiilor în insula grecească Evia continuă, în cea de a patra zi, cu şase maşini de stingere, două cisterne şi o dronă, în zona Spathari, informează miercuri Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

11 August 2021, 10:32 (actualizat 11 August 2021, 10:34) |
Sursa foto: IGSU

Potrivit unui comunicat de presă, şase pompieri vor avea misiunea de a asigura alimentarea autospecialelor cu apă, precum şi crearea de culoare pentru limitarea propagării incendiilor, cu ajutorul drujbelor.

Alături de ei vor fi pompierii din Republica Moldova, care intervin cu două maşini de stingere.

În cursul zilei de marţi, forţele Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă din Republica Moldova au sosit în Grecia, în baza de operaţii a pompierilor militari români. 25 de pompieri care încadrează patru autospeciale de intervenţie s-au alăturat pompierilor salvatori din România, în vederea sprijinirii acestora în lupta cu incendiile de vegetaţie şi fond forestier care au pus stăpânire pe mai multe zone de pe teritoriul elen, precizează sursa citată.

IGSU reaminteşte că autorităţile elene au rol principal în coordonarea întregii misiuni, aceştia fiind responsabili de configurarea planului de intervenţie, gruparea numerică a forţelor şi efectivelor care alcătuiesc un modul pregătit în a acţiona în vederea limitării răspândirii incendiilor de vegetaţie. În mod permanent se menţine legătura cu ofiţerul elen delegat în asistarea şi buna desfăşurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români şi moldoveni.

Având în vedere temperaturile ridicate şi condiţiile de lucru, pentru a evita suprasolicitarea personalului, schimbarea turei este planificată să se realizeze la şase ore.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 9°C
IASI 4°C 5°C
CLUJ 0°C 3°C
CONSTANTA 4°C 6°C
CRAIOVA 7°C 7°C
BRASOV 1°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI