Operaţiune spectaculoasă pentru salvarea unui căţel care a căzut într-o fântână secată, la o adâncime de 15 metri, în localitatea Greci din Mehedinţi.
Primii pompieri care au ajuns la fântână şi-au dat seama că nu pot intra pe tubul îngust cu măştile şi buteliile de oxigen. Le-au venit în ajutor alpiniştii de intervenţie care au un alt sistem, cu aer comprimat, prin care pot primi oxigen printr-un furtun, fără să poarte cu ei butelii.
Sistemul SADAC permite o mai mare mobilitate, iar intervenţia este mai rapidă inclusiv în medii ostile vieţii. Un alpinist a coborât în puţ doar cu mască de oxigen şi, în scurt timp, a adus la suprafaţă căţelul, care este acum în siguranţă.