O experiență traumatizantă, imagini care nu pot fi uitate prea curând. Sunt cuvintele pompierilor care au intevenit pentru stingerea incendiului din Timişoara în care patru copii au ars de vii. Cel mai mic avea 4 luni, iar cel mai mare 6 ani. Dezastrul putea fi evitat, spun pompierii, dacă, așa cum este normal, coșul de fum ar fi fost curățat. Şi, dacă cei mici nu ar fi fost lăsăţi singuri în casă. A supravieţuit doar al cincilea copil, de 14 ani. Acum este interenat la neuropsihiatrie. Atenţie, urmează imagini şi informaţii care vă pot afecta emoţional!
Ana Maria Vulpe, mama celor patru copii care au pierit în incendiu, a revenit în casa mistuită de foc, acum 2 zile, în locul unde și-a pierdut 4 dintre cei 5 copii ai săi.
Povestește cu lacrimi în ochi de ce și-a lăsat copiii singuri în acea seară. Trei ore pe zi pleacă să îngrijească nişte bătrâni pentru a mai câştiga bani.
În familie doar bărbatul lucrează. În seara dezastrului, în drum spre casă, s-a întâlnit cu soţul într-un bar şi împreună au plecat spre copii.
A fost o intervenţie extremă şi pentru pompieri. Deşi încercaţi în multe operaţiuni critice, acum nici ei nu-şi pot stăpâni lacrimile.
Cei patru copii, de 4 luni, 1 an, 3 și 6 ani, dormeau când soba a luat foc.
Fratele cel mare era în altă cameră. Nu i-a putut salva pe frații mai mici din cauza fumului gros și înecăcios. Băiatul a fost intoxicat cu fum și dus de urgență la spital. Acum este internat la secția de Neuropsihiatrie Infantilă. Este traumatizat de cele întâmplate.
Vecinii spun că părinții obișnuiau să își lase des copiii nesupravegheați, doar în grija fratelui cel mare. Și le plăcea să bea.
Familia era monitorizată de inspectorii de la Protecția Copilului dar, la ultimele vizite, nu au descoperit nimic anormal.
Pompierii au stabilit că incendiul ucigaș a fost provocat de coșul de fum necurățat.
Din păcate, astfel de tragedii se pot repeta oricând în Timișoara. Doar puțin peste 600 de case din oraș au contracte pentru curățarea hornurilor. Iar legislația nu este deloc aspră cu cei care încalcă regulile.
Părinții celor patru copii au fost audiați de polițiști. Ei sunt anchetați pentru ucidere din culpă și distrugere.
Cei patru frați urmează să fie înmormântați la Recaș.