Poluează și fac bani. Depozite ilegale de deșeuri | Comisarii Gărzii de Mediu au mers într-o localitate din Călăraşi însoţiţi de zeci de jandarmi și polițiști pentru a opri astfel de activităţi ilegale și periculoase

27 mai 2021, 09:20

Scenele s-au petrecut de față cu 200 de polițiști și jandarmi și autorități de mediu. Cei prinși cu deșeurile în poartă încercau să salveze o parte de la distrugere, sfidându-i pe cei de față. Săruleşti, din județul Călărași, este una dintre localitățile cu multe depozite ilegale de tone de deșeuri care se ard fară  autorizație. Iar fumul ajunge mereu până pe Autostrada Soarelui. Sunt fapte bine știute de autorități.

Cele mai multe deșeuri descoperite în Sărulești provin de la service-uri și dezmembrări auto.

”Este o localitate unde se desfăşoară activităţi ilegale de colectare şi sortare deşeuri, sunt foarte multe arderi ilegale. Este motivul pentru care această acţiune a fost organizată de Garda de Mediu. Aş vrea să mulţumesc, de asemenea, Ministerului de Interne şi Ministerului Justiţiei, în ultimele două luni, trei luni am avut foarte multe întâlniri pe tema criminalităţii organizate din domeniul gestionării deşeurilor. Cele două ministere vin în sprijinul Ministerului Mediului, pe de o parte cu forţe de ordine care ne ajută la asemenea controale şi, cel mai important, poate, sprijinul Ministerului Justiţiei, care caută soluţia de profesionalizare a procurorilor pe criminalitatea de mediu„, a declarat Tanczis Barna.

Autoritățile le-au distrus acum utilajele folosite în depozitarea acestor gunoaie. Fac astfel de acțiuni pe unde pot ca să stârpească fenomenul. Au ajuns și în satul dâmbovițean Bălteni, unde deranjul nu a fost prea mare pentru cei ocupați cu astfel de activități.

Ministrul mediului e hotărât să ducă mai departe acest război cu activități ilicite care ne-ar scapă și de poluare dar consideră că un rol important îl au și primarii. De la ei așteaptă primele date de fapte ilegale.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite