Poluarea atmosferică urbană, cel mai mare factor de risc pentru sănătate din motive de mediu în Europa

Majoritatea oamenilor care trăiesc în oraşele europene sunt expuși unor niveluri de poluare atmosferică dăunătoare sănătăţii. Asta în pofida îmbunătăţirii calităţii aerului înregistrate în ultimele două decenii şi a scăderii poluării induse de măsurile de izolare de anul trecut pe fondul pandemiei de COVID-19, anunţă marţi Agenţia Europeană de Mediu (AEM) într-un raport citat de dpa.

07 Decembrie 2021, 16:34 (actualizat 07 Decembrie 2021, 17:25) |
Poluare / FOTO: https://emerging-europe.com/

Poluarea atmosferică reprezintă cel mai mare factor de risc pentru sănătate din motive de mediu în Europa.

Poluarea cu particule fine cauzează 307.000 de decese premature în Uniunea Europeană în 2019 - cu circa 33% mai puţine decese decât în 2005, conform AEM.

Circa 97% din populaţia urbană a Uniunii Europene a fost expusă unor niveluri de particule fine în suspensie peste cele recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în 2019, în timp ce 94% s-au confruntat cu niveluri care încalcă limitele impuse de OMS în ceea ce priveşte poluarea cu dioxid de azot, se precizează în raportul AEM.

Expunerea la poluarea atmosferică este asociată cu cancerul pulmonar, boli cardiovasculare şi astm.

Date provizorii pentru 2020, care nu au fost pe deplin validate, sugerează că există unele îmbunătăţiri, AEM precizând că acest lucru se datorează probabil condiţiilor meteorologice şi blocajelor cauzate de COVID-19, care au stopat temporar activitatea industrială poluantă şi traficul.

În cele 27 de state membre ale UE şi în alte state europene, inclusiv Turcia şi Kosovo, 95% din staţiile de monitorizare a calităţii aerului au înregistrat concentraţii de particule fine în suspensie peste recomandările OMS în 2019, procentul acestora scăzând la 92% în 2020.

Pentru dioxidul de azot, 79% au înregistrat concentraţii peste recomandările OMS în 2019, scăzând la 71% anul trecut.

Particulele fine în suspensie sunt produse din surse precum traficul, industria, iar în Europa Centrală şi de Est sunt asociate cu arderea combustibililor solizi pentru încălzirea locuinţelor.

Bosnia, Turcia, Polonia şi Bulgaria s-au numărat printre ţările cu cele mai ridicate niveluri de particule fine în suspensie.

Cele mai ridicate niveluri de poluare cu dioxid de azot, produs mai ales de transportul rutier, au fost înregistrate în Germania şi Luxemburg.

Sursa: Agerpres

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 9°C
IASI 4°C 5°C
CLUJ 0°C 3°C
CONSTANTA 4°C 6°C
CRAIOVA 7°C 7°C
BRASOV 1°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI