Poluare pe Mureş. O tonă de ulei rezidual de la centrala Iernut s-a scurs în apele râului

15 aprilie 2018, 11:51

Un pescar a fost cel care a observat scurgerile de ulei şi a anunţat autorităţile.

O echipă de la Administrația Bazinală de Apă Mureș a fost trimisă la termocentrala de la Iernut de unde a prelevat probe şi a început operațiunea de limitare a poluării.

Specialiștii au constatat că uleiul s-a scurs dintr-un rezervor care s-a fisurat. Aproximativ o tonă de ulei a ajuns în Mureș.

Instalarea unui baraj a fost dificlă din cauza vitezei cu care curge Mureşul.

Angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba au intrat și ei în alertă.

Conform autorităților, uleiul scurs în Mureş nu este toxic.

Societatea Romgaz a transmis într-un comunicat că a fost izolat canalul de evacuare a apei uzate de la centrala de la Iernut.

S-a intervenit şi pentru a înlătura toate urmele poluării şi se monitorizează zona pentru a preveni orice situație care ar afecta sănătatea publică, flora sau fauna din râul Mureș.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite