Încă o noapte cu aer poluat în Bucureşti. Vineri spre sâmbătă, indicatorii au fost și de 10 ori peste limita maximă admisă pentru cele mai periculoase particule. Reprezentanții societății civile acuză că poluarea provine de la arderile ilegale de deşeuri. Șefa Gărzii de Mediu spune însă că indicatorii au crescut pentru că nu a bătut vântul şi astfel a rămas deasupra oraşului poluarea constantă din Bucureşti.
Oana Neneciu este coordonatorul unei reţele independente de măsurare a calităţii aerului din Bucureşti. Spune că nu a mai văzut valori aşa mari la particulele mai mici de 2,5 microni ca în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Despre arderile ilegale de deşeuri vorbeşte şi fostul comisar general al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu. De altfel, chiar când discutam se putea zări fum la orizont.
Şi totuşi, actualul şef al Gărzii de Mediu, Mărioara Gătej, susţine că subalternii ei au fost pe teren în noaptea de vineri spre sâmbătă, dar nu au descoperit arderi ilegale. Poluarea s-a accentuat pentru că nu a bătut vântul peste Bucureşti şi nu au mai fost împrăştiate noxele de la maşini şi gazele de la sistemele de încălzire. Dar şi cele de la arderi de deşeuri nedescoperite.
Şefa Gărzii de Mediu face un apel la populaţie să anunțe Garda de Mediu sau să sune la 112 când sesizează fum sau arderi de deşeuri.