De câţiva ani, praful de cărbune provenit de la halda de steril a fostei termocentrale Halânga le face viaţa un calvar oamenilor din Mehedinţi. De fiecare dată când bate vântul, iar solul este uscat, nu se mai poate respira din cauza cenuşii. Este o problemă ecologică extrem de gravă, pentru care nimeni nu a găsit o soluţie până acum.
De fiecare dată când vântul bate cu putere, nori de praf dens acoperă zeci de kilometri în apropierea haldei de steril. Cenușa ajunge pe Drumul Național care leagă Drobeta Turnu Severin de Târgu Jiu, și în cel puţin cinci localități din zonă.
80 de milioane de euro au fost cheltuiţi pentru instalaţia de stopare a poluării cu cenuşă de la Halânga, dar investiţia nu a fost finalizată. Autoritățile verifică modul în care a fost derulată lucrarea. Context în care, comisarii Gărzii de Mediu nu au avut altceva de făcut decât să constate din nou poluarea și să dea o amendă.
De 10 ani se tot dau amenzi pentru diferite nereguli. Foşti directori ai RAAN sunt cercetaţi de DIICOT de doi ani pentru că au restituit inclusiv garanția de bună execuție, de 23 de milioane de lei constructorului, deși acesta nu a finalizat lucrarea. Ancheta bate pasul pe loc, timp în care mii de oameni se sufocă la propriu.