Polonia devine ''zonă roşie'', cu restricţii la nivel naţional. Peste 13 mii de noi cazuri de COVID-19 în 24 de ore

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a anunţat, vineri, că întreaga ţară intră în ''zona roşie'' de sâmbătă, cu o închidere parţială a şcolilor primare şi a restaurantelor, în urma unei creşteri record a cazurilor de COVID-19, relatează AFP, citată de Agerpres.

23 Octombrie 2020, 15:46 (actualizat 23 Octombrie 2020, 16:02) |
Polonia devine ''zonă roşie''

Stadionul naţional din Varşovia va deveni spital de campanie şi alte facilităţi de acest fel vor fi amenajate în ţară.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 13.632 de noi cazuri de COVID-19 în această ţară cu 38 de milioane de locuitori.

Jumătate din Polonia, în special marile oraşe şi împrejurimile lor, se află deja de sâmbătă în ''zona roşie'', unde populaţia este obligată să poarte mască în spaţiile publice.

Vorbind la o conferinţă de presă online, premierul Morawiecki le-a cerut ''tuturor celor care pot lucra de la distanţă să o facă'' începând de săptămâna viitoare.

Premierul a îndemnat persoanele în vârstă de peste 70 de ani să rămână acasă şi a anunţat crearea unui ''Corp de sprijin pentru seniori'', format din voluntari care vor ajuta vârstnicii cu aprovizionarea.

Şcolile primare vor fi parţial închise, cu excepţia primilor trei ani. Pentru ceilalţi elevi şi pentru studenţi activitatea se va desfășura online.

Piscinele şi cluburile sportive vor fi de asemenea închise, în timp ce restaurantele, cafenelele şi barurile vor putea vinde produse numai pentru consumaţie la domiciliu.

Orice adunare va fi limitată la maximum cinci persoane, nunţile vor fi suspendate şi a fost limitat numărul persoanelor în magazine, în mijloacele de transport public şi biserici.

Premierul Morawiecki a asigurat că noile restricţii au fost elaborate în aşa fel încât ''economia să funcţioneze mai rapid ca în primăvară'', când a fost instituită o izolare totală.

PIB-ul Poloniei ar urma să scadă anul acesta cu 3,6%, conform unei prognoze a Fondului Monetar Internaţional (FMI), o situaţie mai bună faţă de alte state din UE.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 12°C
IASI 11°C 9°C
CLUJ 10°C 9°C
CONSTANTA 13°C 12°C
CRAIOVA 11°C 11°C
BRASOV 11°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI