Polonia confirmă planuri ambițioase de înarmare. Aviația sa militară începe să patruleze în spațiul aerian al Slovaciei

Avion F-16
Avion F-16
1 septembrie 2022, 17:44

Misiunea aviaţiei militare poloneze va dura până la sfârşitul anului viitor şi vor fi folosite, prin rotaţie, două avioane F-16 şi două MIG-29, se arată într-un comunicat oficial citat de agenția EFE și preluat de Agerpres.

Conform unui acord anunţat sâmbătă, Polonia şi Republica Cehă vor ajuta Slovacia în supravegherea spaţiului său aerian până când această ţară va primi cele 14 avioane F-16 comandate din SUA, care vor înlocui vechea flotă de MIG-29.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al guvernului polonez a confirmat joi că Polonia intenţionează să cumpere un număr încă nedeterminat de lansatoare multiple de rachete sud-coreene Chunmoo, în timp ce negociază cu SUA achiziţia a circa 500 de sisteme HIMARS din aceeaşi categorie de arme.

Ministrul polonez al Apărării, Mariusz Blaszczak, a declarat anterior că planurile de achiziţie a sistemelor HIMARS ”ţin cont de capacităţile de producţie ale industriei americane şi de nevoile armatei SUA”, astfel că, deşi Varşovia doreşte să primească urgent aceste arme, ”livrările vor fi eşalonate în timp”.

Guvernul polonez doreşte de asemenea ca forţele terestre ale armatei sale să devină ”cele mai mari şi mai puternice din Europa”, conform unei declaraţii a ministrului Blaszczak. În acest scop, au fost semnate recent acorduri pentru cumpărarea a 250 de tancuri americane Abrams, la care se adaugă 116 tancuri de acelaşi fel la mâna a doua. 

Conform presei americane specializate în domeniul apărării, în anul 2030, Polonia ar urma să dispună de mai multe tancuri decât au împreună Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Olanda şi Belgia.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite