Polonia a devenit liderul Europei, spune George Friedman. Principalele „metamorfoze” produse de invazia rusă

„Și întrucât reverberațiile sunt prin definiție dezordonate, în ceea ce privește legătura lor atât cu războiul primar, cât și cu importanța sa ultimă, voi încorpora în mod arbitrar reverberațiile în modelul meu asupra lumii”, notează analistul.

Polonia, liderul Europei

În acest moment, Polonia a devenit liderul Europei, consideră Friedman.

„Din punct de vedere geografic, este cel mai aproape de Ucraina și, prin urmare, o mare parte a forței NATO a fost staționată acolo. Cel mai important, Divizia 82 Airborne din SUA este acolo. Asta înseamnă că 82-ul lucrează cu forțele poloneze, dintre care multe s-au antrenat deja de câțiva ani cu forțele blindate americane, în Polonia. Pentru SUA, asta înseamnă că forțele sale sunt conștiente de terenul pe care ar putea lupta și au șansa de a se familiariza cu polonezii. Misiunea lor este să descurajeze sau să respingă o invazie rusă în Polonia sau, dacă li se cere, să se deplaseze în Ucraina și să se angajeze în luptă pentru a învinge forțele ruse de acolo”, scrie George Friedman.

După cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a evita dominația sovietică asupra continentului, Statele Unite au trebuit să-și poziționeze forțele în Europa, plasând o forță principală în Germania. „În mod inevitabil, acest lucru a împletit cele două țări anterior ostile din punct de vedere politic și social. De asemenea, a creat investiții necesare care au jucat un rol în miracolul economic german, un miracol care a făcut în cele din urmă Germania puterea lider în Europa – ceva de neconceput în 1945. Bunăstarea germană a devenit o cerință strategică pentru Statele Unite și, fiind o prioritate americană, într-o Europă zdrobită acest lucru a însemnat mult”, amintește analistul american.

Situația de astăzi nu este la fel de gravă precum cea din 1945, subliniază Friedman.

„Amplasarea de forțe americane într-o țară face ca stabilitatea și predictibilitatea țării gazdă să devină un interes strategic al SUA, iar geografia și interesele poloneze se leagă acum de interesele americane, într-o relație care înflorește din ce a fost. Statele Unite s-au simțit înstrăinate de Europa din cauza reticenței Europei de a-și îndeplini angajamentele financiare față de NATO, iar Europa s-a simțit înstrăinată de ceea ce vedea drept hiper-militarism american. Ucraina a generat o schimbare în Europa, care poate dura sau nu. Dar ceea ce va dura probabil este prezența trupelor americane în Polonia. SUA încă mai au trupe în Germania la mai bine de 30 de ani de la sfârșitul Războiului Rece. Pentru americani, desfășurarea formează obiceiuri”, argumentează George Friedman în analiza sa.

Geografia Poloniei și memoria consecințelor războiului o leagă de americani, spune Friedman. „Sfârșitul războiului din Ucraina va imprima SUA un model de amenințări viitoare care se aliniază cu viziunea Poloniei. Polonia este amenințată cu expulzarea de facto din UE pentru încălcarea standardelor judiciare ale UE. Acesta este un test minor al modului în care s-ar putea schimba echilibrul de putere european.”

Jocul Turciei

„În altă parte, turcii au făcut un lucru interesant, aruncând o parte substanțială a marinei lor în Marea Neagră, unde a fost scufundată nava rusă Moscova. Turcia și-a păstrat distanța față de cea mai mare parte a războiului din Ucraina, deși a pus unele drone la dispoziția forțelor ucrainene. Turcia este ostilă din punct de vedere istoric Rusiei, dar în ultimul timp consideră că SUA sunt imprevizibile. S-a echilibrat cu grijă acolo. Dar performanța slabă a forțelor ruse din Ucraina i-a determinat probabil pe turci să reevalueze amenințarea Rusiei. Probabil că Turcia nu mai echivalează forța rusă cu cea americană. Din punctul de vedere al Turciei, dacă Rusia ar putea să-și folosească marina pentru a se impune în Marea Neagră în timp ce elimină sau împing forțele ucrainene înarmate cu rachete anti-navă mai departe de coastă, acest lucru ar ușura operațiunile rusești în Marea Neagră. Un astfel de rezultat ar reprezenta, de asemenea, o potențială amenințare pentru Turcia. Turcia este membră a NATO, iar Rusia ar putea decide în cele din urmă că flota Turciei este o amenințare și să-i lovească navele și porturile. Turcii au mutat în Marea Neagră pentru a preveni o mișcare rusă prin creșterea riscurilor dincolo de ceea ce poate suporta Rusia. În același timp, aceasta va implica un anumit grad de coordonare cu Ucraina”, atrage atenția Friedman.

Prin provocarea Rusiei în Marea Neagră, se deschide o altă cale. Turcia are interese semnificative atât în Caucazul de Sud, cât și în Asia Centrală.

„Rusia și-a avansat interesele acolo, spre preocuparea Turciei. Rusia nu este în situația de a prezenta o provocare militară la adresa Turciei în acest moment și nici nu este probabil ca Turcia să se miște militar. Acțiunile secrete și diplomația reprezintă cheia. Și având în vedere performanța Rusiei în Ucraina, țări precum Azerbaidjan și Kazahstan ar putea să-și reconsidere relațiile cu Rusia. Slăbiciunea Rusiei, până în acest punct, deschide ușa realinierilor strategice, forțează Turcia să se afirme în Marea Neagră și poate deschide calea Turciei pentru a-și urmări alte interese”, notează George Friedman.

Relația China-Rusia

În ceea ce privește planurile Chinei, aceasta a intrat într-o relație cu Rusia pentru a crea „o contrapondere masivă la Statele Unite”. Dar, în ciuda declarațiilor lor publice, chinezii și-au dat seama că o relație cu Rusia este o datorie și nu un atu, subliniază analistul.

„Rusia nu are greutatea să atragă SUA departe de a amenința China. Îi lipsește forța militară pentru a executa campania ucraineană fără a apela la întăriri siriene. China nu este în măsură să trimită forțe pentru a ajuta Rusia. În primul rând, salvarea campaniei Rusiei nu ar oferi niciun beneficiu direct Chinei, iar o intervenție chineză ar putea fi dezastruoasă. În al doilea rând și mai important, China a văzut impactul războiului economic condus de SUA. A deveni activ în Ucraina sau a oferi un ajutor semnificativ Rusiei ar putea declanșa un atac economic similar asupra Chinei.”

Asemenea Rusiei, China „nu este atât de puternică pe cât pare”.

„Produsul său intern brut pe cap de locuitor ocupă locul 81 în lume. (Rusia este pe locul 85.) Piața sa internă pentru bunuri sofisticate este limitată. Trebuie să aibă capacitatea de a exporta, fără de care se va destabiliza. Statele Unite, chiar și cu tarife la mărfurile chinezești, sunt cel mai mare client al Chinei. Ar fi periculos să se confrunte atât cu o pierdere a exporturilor, cât și cu un război economic, într-un moment în care rata de creștere economică a Chinei se contractă și tensiunea socială din cauza inegalității în materie de bogăție este în creștere. Invadarea Taiwanului ar fi o nebunie, deoarece i-ar oferi Chinei singurul lucru din care are suficient – pământ. De asemenea, ar putea eșua. Iar răspunsul economic al SUA ar fi intens, într-un moment în care economia Chinei nu poate rezista”, scrie George Friedman.

Modificarea pozițiilor de putere în ringul internațional ca urmare a invaziei ruse din Ucraina pare a coincide unei previziuni dintr-o carte a lui George Friedman.

„Deci vedem Polonia și Turcia căpătând o importanță mai mare ca urmare a războiului, iar China pierzând din semnificație. Există multe alte reverberații. Pe acestea trei le-am ales, dacă nu este deja evident, pentru că în cartea mea, „The Next 100 Years”, am prezis ascensiunea Poloniei și Turciei și declinul Chinei. Deci, deși există multe alte efecte, nu există niciun motiv să nu începem cu acestea”, conchide Friedman.