Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Poliţistul care a ucis două femei într-un coafor din centrul Capitalei a fost arestat preventiv

Gheorghe Vlădan, poliţistul care a ucis două femei, într-un coafor din zona Perla din Capitală,  a fost arestat preventiv, marţi seara, sub acuzaţia de omor calificat şi deosebit de grav şi pentru tentativă la omor. Avocatul bărbatului a spus că va cere recurs. Anterior, apărătorul poliţistului declarase că acesta nu este conştient de ceea ce a făcut.

06 Martie 2012, 15:57 (actualizat 06 Martie 2012, 19:43) |
Politistul care si-a usis sotia

ACTUALIZARE 19.29:Tribunalul Bucureşti a decis, marţi seară, arestarea preventivă pentru 29 de zile a autorului atacului armat de la un salon de cosmetică din Dorobanţi, Gheorghe Vlădan, pentru omor calificat şi deosebit de grav şi pentru tentativă la această faptă. Avocatul lui Gheorghe Vlădan a anunţat că va ataca decizia instanţei, recursul urmând să se judece la Curtea de Apel Bucureşti, informează Mediafax.
ACTUALIZARE 18.10: Anchetatorii spun că Gheorghe Vlădan a tras şi înspre un loc de joacă.  Conform referatului întocmit de procurori pe baza probelor administrate în cauză, poliţistul a executat foc deschis şi din incinta salonului, prin geam, înspre exterior. În condiţiile în care în faţa salonului, implicit în faţa geamului, prin care a executat foc deschis, era un parc, cu locuri de joacă, rezultă un grad de pericol social al faptelor deosebit de crescut şi denotă o periculozitate, o gravitate extremă, ce impun privarea de libertate a inculpatului.  Condiţia privind pericolul social deosebit de ridicat al faptelor, probată pe baza împrejurărilor privind persoana inculpatului rezultă şi din calitatea sa de agent de poliţie, care în temeiul atribuţiilor de statut profesional pe care le avea este asociat cu reprezentanţi ai siguranţei, ai încrederii publice, mai explică procurorii.

ACTUALIZARE 17.50: Imediat după ce a comis atacul din coafor, poliţistul Gheorghe Vlădan şi-a sunat un cunoscut şi a anunţat că şi-a omorât soţia, informează Mediafax. Unul dintre martorii citaţi în referatul prin care procurorii cer arestarea lui Gheorghe Vlădan, identificat drept "E. D. G.", susţine că a fost sunat de agresor la câteva minute după atac şi anunţat de acesta că "a descărcat pistolul" în soţia sa şi în celelalte persoane aflate în salonul de cosmetică. Apelul telefonic pe care îl citează procurorii ar fi fost făcut de Gheorghe Vlădan luni, la ora 17.37, după cum indica telefonul martorului invocat. Procurorii susţin că Vlădan este autorul atacului armat soldat cu doi morţi şi şase răniţi şi că lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol social concret pentru ordinea publică.

ACTUALIZARE 17.40
:  Avocatul poliţistului care a comis atacul armat de la salonul de cosmetică din Dorobanţi spune că Gheorghe Vlădan nu este deocamdată conştient de ceea ce a făcut. "M-a întrebat de mai multe ori dacă soţia lui trăieşte, nu realizează încă ce s-a întâmplat. Încă nu este conştient", a declarat avocatul din oficiu al lui Vlădan, Eugenia Rădoi, după ce a participat la percheziţia din locuinţa bărbatului. Rădoi a declarat că la percheziţie au fost găsite 60 de cartuşe pentru pistolul Glock pe care bărbatul l-a folosit în atac, zece într-o cutie şi 50 într-o altă cutie. Limita legală de deţinere este de 50 de cartuşe, astfel că, având în vedere că Gheorghe Vlădan avea, pe lângă cele 60 de cartuşe găsite în locuinţa sa, şi cele 11 pe care le-a tras în timpul atacului, se pregifurează încălcări ale Legii privind regimul armelor şi muniţiilor, potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax.

Poliţistul era sub tratament psihiatric
Gheorghe Vlădan se afla sub tratament psihiatric pentru o depresie severă la momentul la care a comis asasinatele, el fiind, din ianuarie şi până în februarie, chiar internat pentru problema psihiatrică, a declarat avocatul acestuia. "A fost internat cu o depresie severă, din ianuarie până la jumătatea lui februarie, la Ana Aslan. A avut nişte probleme grave, în 12 zile nu a dormit decât 20 de minute. Ieri (luni, n.r.), în ziua atacului, îşi luase medicamentele prescrise, se afla încă sub tratament", a declarat avocatul Eugenia Rădoi. Avocatul Rădoi a mai spus că cel pe care-l apără a realizat că nu mai are dreptul să poarte armă şi a dus pistolul "într-un loc, pentru a o preda", însă lipsa banilor l-a făcut să meargă să o ia înapoi.  Eugenia Rădoi a precizat că nu ştie exact unde a încercat bărbatul să lase arma spre păstrare, precizând că, cel mai probabil, acesta ar aparţine Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).

ACTUALIZARE 17.00: Poliţistul criminal,  Gheorghe  Vlădan, a făcut, marţi, primele declaraţii în faţa anchetatorilor. Le-a zis că nu îşi aduce aminte ce s-a întâmplat cu o seară în urmă, iar fiului său i-a spus că îi pare rău. "Nu îmi aduc aminte ce am făcut", le-a spus autorul masacrului de la coafor anchetatorilor, în timpul interogatoriilor de marţi. Gheorghe Glăvan a avut un mesaj şi pentru fiul său. "Îmi pare rău", i-a transmis el. "Mi-a spus că mă iubeşte şi că o iubeşte şi pe mama. Nu ştie nici el de ce a făcut gestul acesta", le-a spus jurnaliştilor fiul lui Glăvan, potrivit Realitatea.net. Martorii crimei au declarat anchetatorilor că, înainte de a trage, Gheorghe Vlădan i-a cerut soţiei să iasă afară. În discuţie s-a băgat casiera coaforului, care i-ar fi spus: "Tu să ieşi afară şi să o laşi în pace!" Imediat după acest dialog femeia a fost ucisă cu trei focuri de armă.

Procurorii au cerut arestarea preventivă
Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au solicitat instanţei de judecată, în cursul zilei de astăzi, 6 martie 2012, arestarea preventivă a poliţistului Gheorghe Vlădan (aflat în stare de reţinere), pentru omor calificat şi deosebit de grav şi tentativă la omor calificat şi deosebit de grav pentru o perioadă de 29 de zile, se arată într-un comunicat al Ministerului Public.

Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, la data de 5 martie 2012, în jurul orei 17.30, inculpatul a executat mai multe focuri de armă asupra persoanelor aflate într-un salon de coafură situat în Bucureşti, unde lucra soţia sa, încercând să o ucidă pe aceasta.

Agentul Gheorghe Vlădan a tras 11 cartuşe, dintre care trei în casiera coaforului şi unul în soţia sa, au declarat surse judiciare pentru Mediafax. Aceleaşi surse au precizat că majoritatea proiectilelor au fost recuperate.

Locuinţa lui Gheorghe Vlădan a fost percheziţionată, marţi , de anchetatori, în prezenţa acuzatului. Printre altele, procurorii au căutat şi urme ale unor violenţe conjugale. Surse judiciare au declarat pentru TVRInfo.ro că de la locuinţa criminalului au fost ridicate 50 de cartuşe, mai multe decât prevede legea.

Vlădan avea un pistol Glock de nouă milimetri cu încărcător de 19, însă la momentul comiterii crimelor avea doar 11 gloanţe.

Cercetarea la locul unde au avut loc crimele s-a încheiat, Gheorghe Vlădan, urmând să fie dus la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. La cercetare au participat procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, împreună cu poliţiştii Serviciului Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a precizat că în urma identificării victimelor s-a stabilit că agentul Gheorghe Vlădean a tras un glonţ în soţie, care i-a lezat inima şi un plămân, în timp ce casiera a fost împuşcată de trei ori, fiindu-i lezat unul dintre plămâni.

Prietena soţiei, ciuruită de gloanţe

În urma efectuării necropsiei celor două cadavre de sex feminin a rezultat faptul că asupra soţiei a fost tras un singur foc, producându-i leziuni în zona toracică, iar asupra celeilalte victime de sex feminin, identificate în persoana casierei coaforului, au fost trase trei focuri de armă. Concluziile provizorii ale autopsiilor relevă faptul că cele două victime au decedat ca urmare a plăgilor produse prin împuşcare. Luni, în jurul orei 17.30, Gheorghe Vlădan - şofer la Policlinica MAI - a intrat înarmat în coaforul unde lucra soţia sa. El a împuşcat-o mortal pe aceasta şi pe casiera unităţii, rănind apoi alte şase persoane.

Primele cercetări la faţa locului au fost finalizate în timpul nopţii de 5 spre 6 martie 2012, fiind ridicate atât sisteme de supraveghere video ce vor fi supuse unor verificări de specialitate, cât şi cartuşe ce urmează a fi expertizate balistic.

Anchetatorii s-au reîntors, marţi dimineaţa, la locul faptei, pentru a face cercetări de ordin traseologic, respectiv traseul gloanţelor trase de poliţistul Gheorghe Vlădan, potrivit Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ). În această cauză au fost identificate şi audiate în cauză cinci persoane, altele decât persoanele vătămate, care au făcut precizări în legătură cu starea de fapt, a precizat PICCJ.

Gheorghe Vlădan a fost audiat, fiind de acord şi dând o declaraţie olografă amplă. Acesta a fost reţinut în cursul nopţii de 5 spre 6 martie 2012, pentru 24 de ore, începând cu ora 1.30. În cauză va fi dispusă o expertiză medico-legală psihiatrică, conform procedurii standard în astfel de cazuri, a precizat sursa citată.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Codruţa Kövesi, a admis cererea formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi a dispus preluarea cauzei de către procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică. Astfel, în cauză lucrează o echipă operativă formată din doi procurori, respectiv procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Valentin Şelaru, şi un alt procuror, precum şi ofiţeri de poliţie judiciară de la Serviciul Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei.

Şi-a omorât soţia, într-o criză de gelozie

Luni, 5 martie, în jurul orei 17.30, într-o criză de gelozie, Gheorghe Vlădan a intrat în coaforul unde soţia sa lucra. Casiera a încercat să-l dea afară, iar poliţistul a scos pistolul pe care îl purta la spate şi i-a tras un glonţ în cap, femeia decedând pe loc. Apoi agentul a ţintit-o pe soţia sa, Florina, după care a continuat să tragă în celelate persoane din zonă, rănind şase. După ce a plecat din coafor, Vlădan s-a dus în clădirea Transelectrica din apropiere, unde i-a pus paznicului pistolul pe masă, apoi l-a sunat pe fiul său, spunându-i ce a făcut. La rândul său, paznicul a sunat la 112 alertând autorităţile. Vlădan s-a predat, iar procurorii l-au audiat, apoi l-au dus la Institutul de Medicină Legală, pentru recoltare de probe, după ce poliţistul le-a spus că i s-au recomandat de medic antidepresive. Luni noapte, poliţistul Gheorghe Vlădan a fost readus la Parchetul instanţei supreme, pentru a fi audiat, după ce i-au fost recoltate, luni seara, probe biologice la Institutul de Medicină Legală, pentru a se stabili dacă se afla sub influenţa alcoolului sau a drogurilor la momentul atacului armat.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 5°C
IASI 6°C 3°C
CLUJ 10°C 7°C
CONSTANTA 8°C 3°C
CRAIOVA 14°C 7°C
BRASOV 6°C 5°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 14 Noiembrie 2018, 18:21
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 14-11-2018
Deschidere: 8670.05
Maxim: 8670.05
Mimim: 8545
Variatie: -1.38%
SNG
35.10
0.43%
TLV
2.36
0.42%
SNP
0.37
4.15%
FP
0.94
0%
SNN
8.46
0.6%
TGN
356.00
3.54%
SIF2
1.30
0.46%
BRD
13.28
0.75%
EL
10.74
1.47%
IARV
7.74
0%
ARHIVĂ ȘTIRI