Caz incredibil la Iaşi, unde un polițist de la Operațiuni Speciale a fost prins furând dintr-un magazin alimentar. Asupra lui au fost găsite mai multe produse, printre care și parfumuri scumpe. Și la Cluj-Napoca, un agent de poliție a fost reținut pentru că a furat dintr-un magazin de bricolaj.
Polițistul din Iași ar fi intrat în magazin cu un coș de cumpărături, a pus mai multe produse în el, apoi a abandonat coșul şi a încercat să iasă. Nu prin zona caselor de marcat, ci pe unde intrase. A fost oprit de paznici, care l-au percheziționat. Asupra lui au fost găsite mai multe produse, printre care și parfumuri scumpe. Agenții de pază au chemat poliția, care a deschis un dosar penal pentru furt. Reprezentanții IPJ Iași au refuzat să dea detalii despre caz, dar au confirmat incidentul.
La Cluj-Napoca, un agent de la Secția 4 din oraș a fost prins la ieșirea dintr-un magazin de bricolaj cu două pistoale de umflat roțile ascunse sub caschetă. Produsele aveau valoare de aproximativ 100 de lei. Agentul a fost în trecut membru al grupării de intervenții speciale și are 47 de ani. A fost reținut pentru 24 de ore și apoi plasat sub control judiciar. El a mai fost acuzat de furt tot dintr-un magazin de produse pentru casă în urmă cu doi ani, însă atunci nu a putut fi demonstrată infracțiunea. Agentul studia modul în care erau montate camerele de supraveghere și încerca să acționeze acolo sunt sunt zonele slab acoperite.