Politico: UE ca negociator de arme al Europei? Nu-i va fi ușor

Liderii UE își propun ca în această săptămână să semneze un plan de 2 miliarde de euro – dezvăluit de POLITICO – care, potrivit oficialilor, va permite țărilor atât să primească înapoi banii pentru că au trimis Ucrainei muniția de care are atâta nevoie, cât și să finanțeze viitoarele achiziții comune pentru a continua să trimită obuze Kievului. Este începutul, speră avocații, Uniunii Europene de a deveni un negociator de arme pentru Europa.

Schema reprezintă un moment crucial pentru UE – un club născut ca un proiect de pace este acum pregătit să cumpere și să trimită arme unei țări aflate în război.

Dar a avea un plan este un lucru. Să convingi oamenii să participe la el este altceva.

Primul aspect este timpul. Ucraina are nevoie disperată de mai multe arme acum, în special de obuze de 155 de milimetri pe care trupele sale din prima linie le consumă. Dar industria de apărare a UE va avea nevoie de luni de zile pentru a alinia capacitatea la nevoile din timpul războiului.

Următoarea problemă este cea a banilor. În timp ce UE pare să fi obținut acordul țărilor pentru a pune la dispoziție cele 2 miliarde de euro inițiale, această sumă nu va acoperi decât nevoile urgente de muniție și achizițiile comune de muniție. De asemenea, UE are în vedere un plan pe termen mai lung de stimulare a producției în industria de apărare, care ar necesita alte milioane de euro. În condițiile în care inflația se încăpățânează să fie ridicată și economiile stagnează, acest plan va fi greu de vândut.

În cele din urmă, însă, cea mai mare problemă ar putea fi ideologică. Pe măsură ce UE încearcă să integreze strategia de apărare a Europei, țările devin nervoase în legătură cu acordarea de mai multă putere Bruxelles-ului. Germania a reflectat această reticență joia trecută, când cancelarul Olaf Scholz a declarat că este dispus să lase alte țări să participe la negocierile privind contractele de armament cu Berlinul.

În oferta sa lipsește orice mențiune cu privire la posibilitatea de a lăsa UE să negocieze în locul lor.

„Problema este că fiecare guvern național vrea să se asigure că-și primește mai întâi echipamentul și să facă totuși cumpărături în funcție de prioritățile naționale”, a declarat Hannah Neumann, membră a Parlamentului European din partea Verzilor germani.

Neumann a susținut că Europa trebuie să-și integreze lista de cumpărături militare.

„Țările UE”, a spus ea, „ar fi capabile să negocieze termeni mult mai buni în mod colectiv și apoi ar putea decide cine primește primul și cine al doilea în funcție de ceea ce este mai bine pentru securitatea UE”.

Decizii iminente

Aceste tensiuni se vor amplifica luni, când miniștrii afacerilor externe și ai apărării se vor reuni la Bruxelles pentru a revizui și, eventual, a lansa planul. Duminică, ambasadorii UE au ajuns la un acord preliminar pentru a furniza Kievului 1 milion de obuze de 155 de milimetri – cantitatea solicitată de Ucraina – pe parcursul anului viitor.

Liderii UE vor aborda, de asemenea, această problemă în cursul săptămânii, în cadrul unui summit la Bruxelles.

În centrul propunerii UE se află Facilitatea europeană pentru pace, un fond de bani pe care blocul comunitar l-a folosit pentru a rambursa parțial țările pentru livrările de arme către Ucraina. Oficialii încearcă acum să folosească 2 miliarde de euro din acest fond pentru a acoperi atât donațiile de muniție către Ucraina, cât și comenzile comune pentru a reface aceste provizii pe plan intern. Banii sunt destinați exclusiv să înlocuiască sau să ramburseze ceea ce a trimis Ucrainei, nu să se adauge la stocurile țărilor.

După aceea, oficialii explorează, de asemenea, modalități pe termen mai lung pentru a crește capacitatea Europei de a produce nu doar artilerie, ci toate tipurile de echipamente militare. Acest lucru ar necesita fonduri suplimentare.

În principiu, blocul a susținut deja ideea unui plan comun de achiziții – o propunere care ar imita strategia de vaccinare COVID, în cadrul căreia UE s-a unit și a achiziționat în mod colectiv vaccinuri.

Argumentul este că UE se confruntă cu o stare de urgență similară. Războiul face ravagii la ușă, proviziile Ucrainei se diminuează, iar Europa este neliniștită, neștiind dacă se poate apăra singură în caz de nevoie. Iar în prezent, spun oficialii, capacitatea industrială a Europei este cu mult în urma a ceea ce Ucraina susține că este necesar pentru a rămâne în luptă.

Ucraina a cerut 1 milion de proiectile de 155 de milimetri pentru a ține Rusia la distanță. Dar UE poate produce doar 300.000 de astfel de proiectile în fiecare an – ceea ce creează un timp de așteptare de „până la patru ani”, potrivit estimărilor Estoniei, care a contribuit la stimularea discuției comune privind achiziția de muniție.

Cu toate acestea, chiar dacă țările sunt în mare parte de acord că doresc să contribuie la creșterea producției de muniție și să ajute Ucraina, rămân numeroase puncte de discordanță, potrivit mai multor diplomați.

Unele sunt elementare: ar trebui ca contractele de armament negociate de UE să meargă doar la companiile din UE sau țările ar trebui să poată apela la firme din afară?

Altele sunt mai mult de ordin logistic: Cine va conduce eforturile? Agențiile UE? Înseși țările?

Unele sunt încă în curs de dezbatere: De unde vor proveni viitorii bani pentru stimularea producției?

Și toate acestea presupunând că țările vor fi dispuse să joace acest joc. Pentru a determina cine poate dona muniție și cine are nevoie de o reumplere, fiecare țară trebuie mai întâi să spună de câtă muniție dispune – o informație extrem de sensibilă pe care unele state sunt reticente să o împărtășească.

Apoi, există și partea industrială.

Până în prezent, UE a identificat 15 producători din 11 state membre care pot produce muniție de artilerie, au declarat mai mulți oficiali de rang înalt. Dar dacă aceste firme pot îndeplini cotele dorite de UE, mai ales la viteza dorită de țări, este o întrebare deocamdată fără răspuns.

Ministrul olandez al apărării, Kajsa Ollongren, a cerut recent ca producătorii din domeniul apărării să joace un rol mai important în modul în care este elaborat planul, sugerând chiar ca reprezentanții industriei să fie invitați la reuniunile UE din această săptămână.

„Vorbim mult despre industrie. Sugerez să vorbim și cu industria”, a declarat Ollongren jurnaliștilor la o reuniune a miniștrilor de la Stockholm, la începutul acestei luni. „Putem discuta cu ei despre ce anume au nevoie pentru a produce mai mult.”

Thierry Breton, comisarul UE însărcinat cu promovarea producției locale, încearcă să facă exact acest lucru. Începând de săptămâna trecută, el a pornit într-un turneu european, discutând cu companiile din domeniul apărării despre ceea ce au nevoie. Lista sa de călătorii include opriri în Slovacia, Republica Cehă, Polonia, Franța și România.

Oficialii au analizat, de asemenea, dacă ar putea obține finanțare privată sau investiții de la Banca Europeană de Investiții, deși aceasta din urmă este dificilă din punct de vedere politic, având în vedere restricțiile BEI privind cheltuielile pentru apărare. Unii diplomați au lansat chiar și ideea controversată de a lua în considerare, în cele din urmă, obligațiuni de război, având în vedere dificultățile istorice de a plăti pentru război fără a emite datorii.

Jan Pie, secretarul general al ASD, grupul industrial care reprezintă majoritatea firmelor europene din domeniul apărării și securității, a subliniat că „UE a trecut de la statutul de organism de reglementare la cel de organism de cheltuieli”. Dar el a avertizat că astfel de investiții masive vor avea nevoie de timp pentru a da roade.

„Există un decalaj uriaș între momentul în care se convine asupra banilor și semnarea contractelor. Apoi, există o întârziere foarte semnificativă”, a spus el. Subcontractanții trebuie să fie rezolvați. Este posibil ca societățile să fie nevoite să angajeze rapid mai mulți ingineri.

Ce se întâmplă dacă UE nu are nevoie de tot ceea ce comandă?

O altă îngrijorare care se strecoară în discuții este teama că UE va cumpăra prea mult în graba de a ajuta Ucraina.

Aceasta intervine în contextul unei reevaluări a contractelor UE privind vaccinurile COVID. Contractele au fost semnate în timpul luptei pentru a obține cât mai multe vaccinuri, dar acum continentul a rămas cu milioane de doze neutilizate.

Având în vedere imprevizibilitatea războiului, liderii din industrie se tem să nu se repete situația în care UE își face provizii de muniție și regretă ulterior investiția atunci când nevoile de război se reduc sau se schimbă.

În consecință, a spus Pie, este probabil ca antreprenorii din domeniul apărării să ceară o „primă de asigurare” din partea UE – o altă cheltuială pe care guvernele vor trebui să o suporte.

De asemenea, UE ar putea ajunge să concureze împotriva ei însăși. Numeroase guverne au semnat deja contracte noi cu firmele de apărare de la începutul războiului și este probabil să continue să facă acest lucru. Rămâne de văzut dacă un program gestionat de UE poate funcționa în paralel cu aceste negocieri individuale fără a determina creșterea prețurilor.

Cu toate acestea, cu toate obstacolele logistice, cei care fac cele mai mari presiuni pentru ca Ucraina să primească mai multe arme susțin că un imperativ moral – și existențial – prevalează asupra tuturor.

„În cele din urmă, această discuție se referă la ceea ce vrea și are nevoie Ucraina”, a declarat un oficial UE dintr-o țară din est. „Asta este ceea ce ar trebui să conducă conversația”.