Politicienii au votat și i-au îndemnat pe alegători să vină la urne în număr cât mai mare

24 noiembrie 2019, 17:21

Ludovic Orban, prim-ministrul României: Am votat pentru o Românie care să se dezvolte, o Românie în care instituțiile statului să servească cetățeanul, în care legea e lege pentru toți, o Românie care să fie casa fiecărui român atât de primitoare încât să-i facă și pe cei din dispora să se întoarcă acasă.

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei: Am votat pentru o Românie în care toți cetățenii să fie respectați indiferent oricărei categorii sociale îi aparțin, pentru un dialog mai direct cu toți cetățenii din România, mai apropiat, mai cald, pentru înțelegerea nevoilor tuturor, pentru respectul față de valorile câștigate după Revoluție.

Raluca Turcan, vicepremier al României: Îi chem pe românii de bună credință să meargă la vot, să se solidarizeze și să pună ștampila pentru un viitor demn și prosper.

Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor: Ar trebui după aceste voturi o dezabtere foarte serioasă ca cel puțin votul pentru președintele României să fie un vot obligatoriu, astfel încât președintele României să fie legitimat de către cât mai mulți dintre români.

Dan Barna, fost candidat la funcţia de preşedinte al României: Astăzi, ştampila aceea mică este forţa pe care o avem noi ca societate să dăm acel mesaj în care vrem să vorbim despre comunitate şi vrem să vorbim despre oameni și nu despre interese particulare.

Theodor Paleologu, fost candidat la funcţia de preşedinte al României: A vota înseamnă a îndeplini o îndatorire, e un act sacrosanct în democrație, este o chestiune de respect. Și am votat pentru. Am votat pentru ca fiul meu să aibă mai multe motive de a trăi și de a munci în România.

Kelemen Hunor, fost candidat la funcţia de preşedinte al României: Trebuie să ieşim la vot, trebuie să încercăm să influenţăm deciziile. O legitimitate politică depinde şi de o prezenţă mare la vot.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite