A început sesiunea de toamnă a Parlamentului. Au fost câteva momente tensionate la Camera Deputaţilor, unde PMP şi-a pierdut reprezentantul din Biroul Permanent. Nu s-a stat însă prea mult în Palatul Parlamentului. Reprezentanţii PSD, ALDE şi cei ai PNL au plecat la mare, unde au şedinţe în acest weekend. Social-democraţii sunt în Mamaia, în timp ce liberalii s-au strâns la Neptun. Marius Vulpe a relatat la Telejurnal.
Vineri, sâmbătă și duminică, trei mari partide parlamentare vor fi în ședință pe litoral, pentru a discuta prioritățile legislative.
Liberalii se află la Neptun, unde discută posibilitatea înaintării unor moțiuni simple pe educație și pe justiție. Vor lua în discuție și diverse proiecte de lege inițiate de colegii lor: reconstituirea Marii Uniri, scoaterea Comisiei Naționale de Prognoză și a Institutului Național de Statistică din subordinea Ministerului Finanțelor.
Liberalii vor să introducă un proiect de lege prin care să se interzică așa-numitele acțiuni la purtător.
Social-democrații se întrunesc, de mâine, la Mamaia, în Comitetul Executiv, iar ALDE într-un Birou Executiv, pentru a discuta strategiile și acțiunile în noua sesiune parlamentară de toamnă.