Poliția de azi vs. Miliția de ieri | Cum arătau și cine erau cei care asigurau ordinea în societatea comunistă

Este stare de urgență de o lună și jumătate. Străzile sunt înțesate de politiști și jandarmi care verifică dacă sunt respectate prevederile Ordonanțelor Militare în ceea ce privește deplasarea cetățenilor. Majoritatea sunt tineri, bine făcuți, fete și băieți tineri, îmbrăcați în uniforme albastre , pantaloni călcați și cămăși bleu, cu caschetă sau nu, dar cu mănuși și măști.

28 Aprilie 2020, 11:04 (actualizat 28 Aprilie 2020, 11:10) |
Înainte de 1989, apărătorii legii se numeau „milițieni”

Poliția a murit! Trăiască Miliția!

Înainte de 1989, apărătorii legii se numeau „milițieni”. Structura din care făceau parte – Miliția -  a fost înființată în cadrul Ministerului de Interne printr-un decret din ianuarie 1949, având oficial, ca principal scop, „menținerea ordinii pe teritoriul Republicii Populare Române, apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor și a securității personale a acestora” (articolul 1) Era o instituție care, încă de la început, a fost subordonată direct Partidului Comunist. Fiind angajați ai Ministerului de Interne, toți aveau grade militare.

Dacă în Poliția de dinainte de decret, majoritatea ofițerilor erau absolvenți de facultate, în Miliție s-a ajuns mai ușor. Conform Memorialului Sighet, din 35.000 de salariaţi câți număra efectivul Miliției la începuturi, doar 161 aveau studii superioare, 9600 absolviseră 4 clase sau mai puţin, iar 7.800 – şase-şapte clase.

Încă din 1948, personalul fusese supus la mai multe valuri de epurări. În iulie, Direcția Siguranței Statului  dăduse un ordin care viza identificarea și sancționarea „tuturor ofiţerilor şi agenţilor de poliţie care au lucrat efectiv în munca de Siguranţă până la data de 6 martie 1945” , cu excepţia celor care „în prezent sunt informatori de valoare, care au dosare formate de informatori şi care au dovedit că îşi îndeplinesc cu conştiinciozitate misiunea încredinţată”. În aceeași lună, peste o mie de salariaţi excluşi din poliţie au fost arestaţi şi încarceraţi. Foştii poliţişti au rămas închişi fără judecată până în 1955, când au fost condamnaţi în bloc la 8 ani pe baza unui articol secret special inventat (193/1) din Codul Penal, cu caracter retroactiv, definind „activitatea contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare”, mai aflăm de pe site-ul Memorialului Sighet.
În această etapă, pentru a deveni milițieni, originea socială și atașamentul față de partid erau mai importante decât studiile. Profesionalizarea se făcea din mers, la ănceput doar prin absolvirea unor școli de câteva luni.

Milițienii cu studii

Același decret din ianuarie 1949 stipula și înființarea Școlii Militare de Ofițeri Activi a Ministerului de Interne din București. De pe site-ul Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza, continuatoarea Școlii,  aflăm care erau dispozițiile legate de viitorii studenți: „Candidaţii pentru concursul de admitere sunt recrutaţi dintre tinerii din câmpul muncii, ostaşi în termen din miliţie sau din armată, precum şi dintre subofiţerii aflaţi în miliţie şi propuşi de şefii ierarhici."

Examenele la astfel de școli nu erau publice – ne-a spus istoricul Lavinia Betea - iar selecția aspiranților la meseria de ofițeri de miliție se făcea bazându-se, exclusiv, pe recomandările șefilor de Partid din teritoriu. Dosarul de cadre era prima etapă - conta, în acest clasament, originea sănătoasă și comportamentul adecvat. Urma dovada că este sănătos din punct de vedere medical. La preselecție, candidatul era supus unor probe fizice, dar și unui interviu în care se urmărea dovedirea atașamentului față de politica Partidului. Abia apoi urmau testele propriu-zise, care constau în examene scrise la istorie, limba română și, la alegere, economie politică sau filosofie. Totul, însă, se putea rezolva cu o „pilă” puternică.

„Tablagiii”

Pe lângă ofițeri, efectivele Miliției cuprindeau subofițeri și militari. Începând din 1950, Şcolile regionale de Miliţie se vor transforma în şcoli de subofiţeri, cu durata cursurilor de patru luni, iar miliţienii vor fi pregătiţi în plutoane-şcoală, cu durata cursului de două luni. “Oamenii necesari vor fi recrutați în primul rând dintre ostașii lăsați la vatră de la trupele MAI și unitățile MAPN, iar în al doilea rând dintre tinerii până la 25 de ani din câmpul muncii, cu stagiul militar satisfăcut, recrutați de către comisii organizate la Miliția Județeană și în legatură cu organele locale de Partid.” – am aflat din cartea lui Marius Oprea, Bastionul cruzimii. O istorie a Securității (1948-1964)

Subofițerii erau numiți, în limbajul românilor de rând „tablagii”. Cu ei se întâlneau mereu pe străzi oamenii  și pe seama lor au inventat celebrele bancuri cu milițieni. Despre ei se spunea mereu că sunt inculți, violenți și răuvoitori. Tot ei erau cei care făceau adeseori abuz de putere;  utilizându-se de haina de milițian pentru a-și asigura hrană și băutură în exces, dar și alte avantaje.

Nimeni nu îndrăznea să riposteze în fața lor. Milițienii găseau intotdeauna un motiv să te „invite” în subsolul Secției de Miliție. Aveau legea de partea lor, iar dacă nu aveau motiv legal, inventau. Iar în arest, drepturile cetățeanului se opreau la ușă.

Rolul Miliției în societatea socialistă

„Printre primele îndatoriri ale Miliției s-au numărat cele de a emite permise de rezidență și (ceva mai târziu) buletinele de identitate (...) Aparatul de Miliție a început supravegherea tranzitului și controlul stabilirii domiciliului, care au făcut ca până la sfârșitul anului 1952 niciunui locuitor din mediul urban să nu i se permită să-și schimbe rezidența fără permisiunea unui oficiu al Miliției.” - cităm din aceeași carte a lui Marius Oprea, Bastionul cruzimii. O istorie a Securității (1948-1964)

Puterea Miliției a crescut odată cu trecerea anilor. În noiembrie 1969, rolul ei a fost redefinit, instituția fiind menită „a contribui la apărarea cuceririlor revoluționare ale poporului, a muncii sale pașnice de construcție socialistă, a avutului obștesc și celui personal, a vieții, libertății si demnității persoanelor, a ordinii de drept statornicite în România.” În virtutea acestei legi, Miliția trebuia să apere „proprietatea socialistă împotriva acțiunilor întreprinse de infractori sau alte persoane care lezează avutul obștesc”, iar drepturile pe care i le conferea această lege dădea loc la multiple abuzuri.

În 1970 apărea decretul nr. 153 care își propunea să combată  „parazitismul social”. Era o lege care îi sancţiona cu închisoare sau cu amendă contravențională pe cei care „refuză să se încadreze într-o activitate utilă, duc o viaţă parazitară, tulbură ordinea şi liniştea publică, încalcă cele mai elementare norme de convieţuire socială, provocând indignarea cetăţenilor.” Explicația neoficială a acestei legi era că Partidul vedea în tineri un potențial factor perturbator, iar aceasta lege viza tocmai urmărirea și pedepsirea celor care nu se încadrau în normele socialiste. În virtutea acestui decret, dacă o persoană era prinsă ziua că se plimbă (la o oră la care ar fi trebuit să fie la școală sau la serviciu), putea fi acuzată că „exprimă o concepție de viaţă parazitară sau anarhică, contrară regulilor elementare de bună-cuviinţă, străină principiilor de convieţuire socialistă.” Contravenienții riscau închisoare de la o lună la șase luni, sau amendă de la 1 000 la 5 000 de lei.

Cei vinovați de „săvârșirea de acte, gesturi, fapte, ori folosirea de expresii indecente, jignitoare, obscene, de natură să provoace indignarea cetățenilor” riscau inchisoare de la 20 de zile la trei luni sau amendă de până la 2 000 de lei.

Legea 25 din 1976 a dus mai departe măsurile de combatere a așa-numitei “vieți parazitare”. Ea stipula că dacă o persoană aptă de muncă refuza un serviciu, urma să fie obligat, prin hotărâre judecătorească, „să presteze muncă pe timp de un an, pe șantiere de construcții, în unități agricole, forestiere și în alte unități economice”. De respectarea acestor hotărâri judecătorești urmau să se ocupe tot organele de Miliție. O nouă lege, un nou prilej de abuzuri.

Iar legile și decretele absurde ale conducătorilor comuniști nu au încetat nici după 1980. Decretul nr.98/1983 privind regimul aparatelor de multiplicat, materialelor necesare reproducerii scrierilor şi al maşinilor de scris sau Decretul nr. 411/1985 privind modificarea articolului 2 din Decretul nr. 770/1966 pentru reglementarea întreruperii cursului sarcinii, au sporit măsurile Puterii de a-i controla pe români. Toate se făceau, bazându-se pe forța și pe  loialitatea Miliției. Pentru că, alături de Securitate, Miliția „a contribuit ... la consolidarea statului polițienesc în România comunistă”, după cum spune istoricul Marius Oprea.

Autor: Roxana Tarhon

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 3°C 4°C
IASI 1°C 4°C
CLUJ 1°C 2°C
CONSTANTA 3°C 6°C
CRAIOVA 4°C 6°C
BRASOV 0°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI