Poliția cere ajutorul populației pentru depistarea unor persoane care au omorât un bărbat în Austria

Poliţia Română face apel la cetăţeni pentru a depista mai multe persoane care ar fi pătruns în locuinţa unui bărbat, în Austria, la începutul lunii octombrie 2019, pe care l-ar fi tâlhărit şi i-ar fi aplicat lovituri cauzatoare de moarte, ulterior urmele fiind acoperite cu spuma de la stingătoarele de incendiu aflate în imobil.

15 Iulie 2023, 11:30 (actualizat 15 Iulie 2023, 11:34) Știrile TVR |
Politie

"Poliţia Română, împreună cu autorităţile din Austria, desfăşoară activităţi într-un caz privind săvârşirea infracţiunii de omor, faptă comisă pe teritoriul Austriei. În urma activităţilor desfăşurate de către autorităţi, au rezultat indicii că persoanele responsabile ar avea legături cu ţara noastră", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, sâmbătă, potrivit Agerpres.

Poliţiştii români au efectuat mai multe verificări şi investigaţii, fiind audiate mai multe persoane, la activităţi participând şi poliţişti din Austria, însoţiţi de ataşatul pentru afaceri interne al Ambasadei Austriei la Bucureşti.

"Până în prezent, persoanele responsabile nu au fost identificate, iar cetăţenii care pot oferi informaţii care să ajute la soluţionarea cazului sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie", arată sursa citată.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 2°C 4°C
IASI 1°C 2°C
CLUJ 3°C 3°C
CONSTANTA 6°C 4°C
CRAIOVA 3°C 5°C
BRASOV 3°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI