Situaţie cel puțin ciudată la graniţele României. Polițiștii de frontieră care constată încălcarea restricțiilor sanitare nu pot aplica sancțiuni, pentru că legea de luptă anti-COVID nu le dă acest drept. Au doar un rol decorativ, se plâng reprezentanții sindicatului Europol și trebuie să cheme agenți de poliție care să îi sancționeze pe cei ce încalcă legea. Într-o perioadă în care tot mai mulți angajați ai Ministerului de Interne s-au îmbolnăvit de COVID și nu mai vin la serviciu.
De la începutul pandemiei, 8000 de angajați MAI s-au infectat cu COVID-19. În prezent, peste 3000 sunt carantinați la domiciu sau se află în spitale.
De aceea, spun autoritățile, o mâna de ajutor ar fi fost binevenită din partea polițiștilor de frontieră. Numai că aceștia nu pot sancționa abaterile la legea 55-2020.
Chiar și așa, polițiștii de frontieră au făcut parte, alături de jandarmi și angajați ai Ministerului de Interne, din patrule care au acționat în localitățile de graniță. Astfel de situații, susțin sindicaliștii din poliție, complică verificările, în loc să le ușureze.
În situația în care va crește traficul la granițe și vor fi depistate persoane care încalcă restricțiile sanitare, polițiștii de frontieră vor asista neputincioși, avertizează reprezentanții Sindicatului Polițiștilor „Europol”.
Am cerut precizări și la Inspectoratului General de Poliție, dar nu am primit un răspuns. Surse din Ministerul de Interne susțin însă că în perioada sărbătorilor, la punctele de frontieră, va fi necesară prezența celor care au atribuții date de legile antiCOVID, chiar dacă nu este așteptat un număr mare de români care să revină în țară.