Poliția cere ajutorul cetățenilor pentru a-l depista pe cel care a incendiat 8 mașini în Capitală, în noaptea de sâmbătă spre duminică! Persoanele care îl recunosc şi pot oferi informaţii sunt rugate să anunţe la telefon 021/222.41.58, Secţia 4 Poliţie, cea mai apropiată unitate de poliţie, sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.
În imaginile date publicității se poate vedea un tânăr care merge pe trotuar, bea dintr-o sticlă, apoi împrăștie lichidul pe jos.
"A fost necesar să vizionăm imagini ridicate de la aproximativ 200 de camere de supraveghere", a declarat comisarul șef Ionuț Dana, șeful Poliției sectorului 1.
Potrivit datelor strânse până acum, cursa piromanului a început pe strada Gala Galaction, unde a incendiat trei mașini. Flăcările s-au extins și la cea de-a patra.
Bărbatul a mers apoi pe o străduță din apropiere și a aprins alte două autovehicule, iar după mai puțin de 4 kilometri a mai incendiat un autoturism.
Piromanul a încercat să dea foc şi faţadei unui bloc.
Pagubele sunt uriașe.
Polițiștii fac cercetări pentru infracțiunea de distrugere.
Jandarmii au prins duminică un suspect, însă după ce l-au audiat, polițiștii l-au lăsat să plece pentru că și-au dat seama că nu e el cel care a dat foc mașinilor.