Polițiștii din Ilfov cer ajutorul cetățenilor pentru prinderea celui care a furat un sac cu 278.000 de lei de la Poștă. Imagini cu hoțul, când se dă jos din dubă

Portretul robot al celui bănuit de furt
Portretul robot al celui bănuit de furt
2 noiembrie 2022, 15:06

– Băgase sacul acela cu bani în rucsac?
– Da probabil, pentru că a plecat cu un rucsac. Au filmările toți aici.
– S-a dus în spate cu el şi a dispărut.

– S-a urcat într-o maşină şi a dispărut.”

Polițiștii cred că e implicată încă o persoană care l-ar fi ajutat să fugă mai repede din Chiajna. Au imagini cu fața bărbatului de 20 de ani de pe camerele de supraveghere, surprinse imediat după jaf, dar și după ce a ajuns în Capitală. Așa pot face traseul pe care s-a deplasat fugarul.

Dan Saltelechi, Sindicatul Europol: Trebuie să ținem cont că în structurile specializate care pot să identifice astfel de persoane, prin mijloace tehnice, avem o singură structură și aceasta acționează la nivel național. Se stabilesc locurile pe care le-a frecventat, adrese de domiciliu fictive sau reale, se verifică cercul de prieteni.

În astfel de cazuri este esențială colaborarea rapidă a polițiștilor specializați în diverse tehnici de urmărire și anchetă.

Mihai Zlat, vicepreședinte SNPPC: Este urmărit de colegii mei inclusiv de cei de la Biroul Urmăriri, dar și de către cei care instrumentează dosarul. Aici e vorba doar de timp. Cel mai important este pentru noi să găsim cât mai repede persoana, pentru că ne interesează foarte mult în acest dosar să recuperăm și prejudiciul.

Surse apropiate anchetei spun că bărbatul este dat în consemn și la frontieră, iar IPJ Ilfov mai are o strategie.

Anchetatorii fac un anunț prin care arată că nu știu unde se află fugarul și cer ajutorul publicului. Cel urmărit se liniștește și de obicei părăsește locul în care se ascunde și acesta e momentul pe care îl așteaptă oamenii legii.

Potrivit acelorași surse, e luată în calcul varianta premeditarii întregii acțiuni a individului. Și tocmai de aceea să se fi angajat la Poșta Română.

––––––––––––––––––––––––––––––––––

„Acesta este bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt, constând în aceea că la data de 1 noiembrie ar fi sustras din maşina ce aparţine Poştei Române, oprită pe strada Eroilor din localitatea Chiajna, un sac de bani ce conţinea suma de 278.000 lei”, informează IPJ Ilfov.

Persoanele care deţin date şi informaţii sau care pot da relaţii despre persoana respectivă sunt rugate să apeleze Serviciul Unic de Urgenţă 112, IPJ Ilfov sau cea mai apropiată unitate de poliţie.

Marţi, un reprezentant al Poştei Române a sesizat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, în jurul orei 11,40, un angajat, şofer transport valori la aceeaşi instituţie, l-a sesizat cu privire la faptul că, în timp ce se afla oprit pe strada Eroului din Chiajna, din interiorul autoutilitarei care transporta valori monetare a dispărut un sac ce aparţine Poştei Române în care se afla suma de 278.000 lei şi care ar fi fost sustras de însoţitorul acestuia, angajat la aceeaşi instituţie.

La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţiştii din Chitila pentru efectuarea activităţilor specifice, în cauză fiind identificat delegatul, respectiv un bărbat în vârstă de 30 de ani, bănuit de comiterea faptei sesizate, anunţa IPJ Ilfov.

Poliţiştii din Chitila efectuează activităţi pentru depistarea persoanei, în cauză fiind deschis dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite