Potrivit anchetatorilor, o femeie din Republica Moldova ar fi închiriat cabinete medicale în București în care realiza diverse proceduri de microchirurgie estetică: de la mărirea buzelor, a pomeților, îndreptarea nasului până la modificarea profilului facial.
Toate acestea fără să dețină drept de liberă practică pe teritoriul României.
Mai multe persoane au fost conduse la audieri.
Anul trecut, un caz similar a făcut înconjurul României.
Este vorba despre cazul medicului fals Matteo Politi, cel care până a fost descoperit a lucrat ca medic de chirurgie plastică pentru cinci clinici din România. La începutul acestui an acesta a fost trimis în judecată.