Polemici pe tema firmelor primăriei. Consilierii generali ai opoziției spun că salariile vor reprezenta 80 la sută din buget

6 octombrie 2017, 18:57

Consilierii generali din opoziție spun că au citit în detaliu sutele de pagini care au stat la baza înființării primelor 19 firme ale municipalităţii.

Potrivit consilierilor generali din opoziţie, salariul mediu al unui angajat va fi de peste 5.100 de lei, în timp ce salariul unui director va ajunge până la 16.000 de lei. Până la sfârşitul acestui an, ar trebui să fie angajaţi aproape 5400 de oameni.

Reprezentanții Primăriei Capitalei contrazic, însă, afirmaţiile. Spun că, de fapt, lefurile managerilor din companiile municipale vor fi între 8000 și 13.000 de lei pe lună.

În privinţa bugetului pentru salarii şi a raportului dintre personalul de suport şi cel de execuţie, municipalitatea a evitat să ne dea cifre clare. A asigurat, însă, că „în momentul în care organigramele vor fi definitivate, iar companiile municipale vor deveni funcționale, Primăria Municipiului București va face publice atât proiectele acestora cât și toate salariile angajaților companiilor”.

Locuitorii Bucureştiului aşteaptă să vadă toate datele.

Primăria Capitalei a decis să înfiinţeze, în total, 22 de companii care să asigure „servicii și lucrări de mai bună calitate, la costuri mai mici”. Societăţile se vor ocupa, printre altele, de furnizarea de electricitate, iluminat public şi pază.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă