Poiana Braşov, arhiplină. Turiștii ignoră parcarea supraetajată din stațiune

8 ianuarie 2019, 08:10

Turnicheții de la intrările către instalațiile de transport pe cablu au înregistrat cu două zile în urmă peste 32.000 de treceri, un record pentru sezonul în curs, iar la telegondolă s-a format coadă la intrare.

Pentru ca unii au încercat să sară rândul, s-au iscat certuri soldate cu violenţe verbale și fizice. Autoritățile au luat măsuri pentru a preveni astfel de incidente.

Nici pe pârtii schiorii nu au fost mai disciplinați. Unii nu au ținut cont de numărul mare de sportivi de pe zăpadă.

Alaltăieri, 20 de persoane rănite au avut nevoie de primul ajutor.

Chiar și salvamontiștii se confruntă cu nepăsarea celor de pe schiuri sau de pe placa de snowboard, care nu sunt interesați de ce se întâmplă în jur.

Mulți au venit în stațiune după amiază, să se plimbe sau să se relaxeze în restaurante, dar parcarea etajată de 430 de locuri a stat pe jumătate goală.

Un loc în parcare costă 2,5 lei pe oră.

Regula este să părăsești parcarea în maxim 15 minute după ce ai efectuat plata, dar nu toți o respectă.

Cei care au ignorat parcarea etajată, fie au parcat în locuri neamenajate, chiar în zone interzise, rezervate mașinilor SMURD, fie au stat în mașină zeci de minute și au așteptat eliberarea unui loc de parcare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă